Preşedintele Băsescu a semnat în cartea de condoleanţe deschisă la Ambasada Norvegiei
Şeful statului român a stat aproximativ un minut în interiorul ambasadei, el nedorind să dea declaraţii de presă jurnaliştilor prezenţi.
În interiorul ambasadei, în timpul vizitei preşedintelui Băsescu, se mai aflau, printre alţii, ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, prinţul Paul, precum şi ambasadorul Chinei, Liu Zengwen.
Ambasada Norvegiei la Bucureşti a deschis, joi şi vineri, o carte de condoleanţe ca urmare a atacurilor produse, vineri, la Oslo, şi soldate cu moartea a 76 de persoane.
Cartea de condoleanţe este deschisă între orele 10.00-12.00, la sediul ambasadei din strada Atena, numărul 18.
Bilanţul atacurilor din Norvegia este de 76 morţi. Opt persoane au fost ucise în atentatul din centrul oraşului Oslo, iar 68 au fost împuşcate pe Insula Utoya, situată la 40 de kilometri de Oslo.
O singură persoană este dispărută în urma atacului de pe insula norvegiană Utoya, deşi iniţial autorităţile anunţaseră că erau cinci dispăruţi, a comunicat televiziunea publică norvegiană TV2, citată de AFP. Poliţia norvegiană încă nu a confirmat această informaţie.