Preşedintele Băsescu îl decorează pe Viorel-Mihai Ciobanu, fost judecător la CC în 1992-1998

Publicat: 11 06. 2014, 14:19
Actualizat: 31 03. 2020, 06:11

Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Traian Băsescu a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Ofiţer profesorului universitar doctor Viorel-Mihai Ciobanu, pentru contribuţia sa remarcabilă la dezvoltarea şi afirmarea gândirii juridice româneşti, precum şi în considerarea prodigioasei sale activităţi ca profesor universitar şi ca membru în diferite instituţii academice, ştiinţifice şi de arbitraj internaţional.

Decorarea a fost făcută la propunerea consilierului prezidenţial Claudiu Dinu, şeful Departamentului Constituţional Legislativ al Administraţiei Prezidenţiale.

Juristul Viorel-Mihai Ciobanu a deţinut funcţia de judecător la Curtea Constituţională în perioada 1992-1998 şi este autorul mai multor lucrări de drept civil.