Preşedintele Băsescu s-a întâlnit la Cotroceni cu reprezentanţi ai Euroregiunii Siret-Prut-Nistru

Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit vineri, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanţi ai Euroregiunii Siret-Prut-Nistru, şeful statului interesându-se de stadiul transmiterii proiectelor de modernizare a instituţiilor de învăţământ din Republica Moldova, finanţate de România.

Urmărește
282 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Băsescu s-a întâlnit la Cotroceni cu reprezentanţi ai Euroregiunii Siret-Prut-Nistru

Traian Basescu (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezindenţiale, preşedintele Traian Băsescu s-a interesat de stadiul transmiterii proiectelor de modernizare a instituţiilor de învăţământ preşcolar şi şcolar din Republica Moldova care sunt finanţate de România.

În cadrul întrevederii, s-a discutat şi despre importanţa proiectului de interconectare energetică, în special, a Gazoductului Iaşi - Ungheni, ca sursă alternativă pentru aprovizionarea cu gaz a Republicii Moldova. În timpul întâlnirii, s-a discutat, totodată, şi despre motivele pentru care cooperarea transfrontalieră este una dintre metodele cele mai eficiente de integrare în spaţiul european.

Preşedintele României le-a vorbit preşedinţilor de consilii raionale şi judeţene despre importanţa reprezentată de introducerea Republicii Moldova printre statele ai căror cetăţeni vor putea circula fără viză în spaţiul Schengen, decizie asumată, în această săptămână, la Bruxelles, prin semnarea de către reprezentanţii Parlamentului European şi ai Preşedinţiei elene a Uniunii Europene a Regulamentului 539/2001 prin care se stabileşte lista cetăţenilor statelor terţe care nu au nevoie de viză pentru a circula în spaţiul Schengen, se mai arată în comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici