- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Preşedintele Băsescu şi premierul Boc au vineri întrevederi cu prinţul Charles
(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial joi, 19 mai.)
Preşedintele Traian Băsescu îl primeşte, vineri, pe prinţul Charles, în cadrul vizitei private pe care acesta o face în România, moştenitorul coroanei britanice urmând să aibă, separat, şi o întrevedere cu premierul Emil Boc.
Potrivit unui anunţ de presă al Administraţiei Prezidenţiale, întrevederea şefului statului cu prinţul de Wales urmează să aibă loc la ora 11.30.
Presa va avea acces pentru oportunităţi de imagine, iar după întâlnire va fi emis un comunicat de presă.
Tot vineri, prinţul Charles urmează să aibă o întrevedere cu premierul Emil Boc, la ora 12.30, la Palatul Victoria.
Prinţul Charles se află într-o vizită privată în România.
El s-a întâlnit, duminică după-amiază, cu fermierii din zona localităţii Saschiz, judeţul Mureş, unde a mai venit în urmă cu cinci ani. Primarul localităţii Saschiz, Ovidiu Şoaită, a declarat corespondentului MEDIAFAX că prinţul Charles a stat în localitate aproximativ o oră. El a vizitat un punct de colectare şi procesare a laptelui modernizat la standarde europene cu bani de la guvernul norvegian şi s-a întâlnit cu fermierii din zonă.
Din judeţul Mureş, Prinţ de Wales a plecat în judeţul Covasna.
Prinţul Charles a avut, marţi seară, o întâlnire neoficială de o oră şi jumătate, la reşedinţa sa din Valea Zălanului, cu autorităţile locale din judeţul Covasna, fiind interesat de tradiţiile şi produsele locale, precum şi de satele secuieşti autentice. După întrevedere, preşedintele CJ Covasna, Tamas Sandor, a declarat corespondentului MEDIAFAX că prinţul Charles este o persoană foarte amabilă, care "s-a mutat în casa sa din secuime", respectiv în reşedinţa sa din Valea Zălanului. Potrivit sursei citate, moştenitorul coroanei Marii Britanii a fost interesat să afle mai multe despre tradiţiile locale, despre produsele locale şi despre satele secuieşti autentice.
De asemenea, prinţul Charles s-a aflat miercuri în satul harghitean Delniţa, unde a vizitat biserica Sfântul Ioan din localitate, care datează din secolul al XIII-lea şi a mers pe un câmp unde se desfăşoară un proiect legat de studiul unor broaşte rare, albastre.
În timpul vizitei la Delniţa, prinţul Charles s-a oprit la locuinţa unei femei din Marea Britanie, Barbara Knowls, care s-a stabilit în satul harghitean şi care face parte dintr-o asociaţie microregională ce şi-a propus să sprijine autoritatea locală în dezvoltarea unei fabrici de lactate şi protecţia mediului.
Barbara Knowls a declarat corespondentului MEDIAFAX că l-a cunoscut pe prinţul Charles anul trecut, când acesta a participat la inaugurarea fabricii de lapte de la Saschiz, judeţul Mureş. Tot atunci, ea l-a invitat pe prinţul Charles să viziteze localitatea Delniţa.
Prinţul Charles a luat prânzul la locuinţa Barbarei Knowls, unde a gustat doar caşcaval, deşi i-au fost pregătite mai multe produse tradiţionale: slănină, kaizer, chifteluţe, cârnaţi afumaţi şi ouă fierte.
El a gustat şi pălinca făcută de localnici, după care a cerut să fie învăţat să cosească.
Prinţului Charles i s-a oferit o coasă, iar localnicii l-au învăţat să cosească în curtea casei Barbarei Knowls.
Persoanele aflate la faţa locului spun că prinţul Charles a fost încântat de ceea ce a văzut, iar la final a cerut să îi fie trimisă coasa în Marea Britanie.
De la Delniţa, prinţul Charles a plecat spre Valea Zălanului.
Prinţul Charles are două proprietăţi în satul covăsnean Valea Zălanului, una dintre acestea fiind o casă veche de peste o sută de ani, care a fost complet renovată.
În ultimii ani, moştenitorul coroanei britanice a făcut mai multe vizite private în judeţul Covasna, unde a fost oaspetele contelui Kalnoky Tibor, la conacul din Micloşoara, construit în secolul al XVI-lea în stil renascentist şi renovat de către descendenţii familiei Kalnoky. Contele Kalnoky Tibor de la Micloşoara şi soţia sa s-au numărat printre participanţii la nunta prinţului William.
Prinţul Charles are de asemenea o casă la Viscri, în judeţul Braşov.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Trăiești în Democrație, ai putere absolută. Se numește VOT!
-
Gruparea Houthi anunţă că va continua să atace Israelul în ciuda loviturilor asupra Yemenului
-
Vrancea: Bărbatul ucis din greşeală în timpul unei partide de vănătoare aduna lemne uscate
-
Crin Antonescu, despre faptul că nu există pe reţelele de socializare: Este foarte adevărat
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 22:47
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1038. Ucraina ar putea fi nevoită să se retragă din regiunea Kursk până în primăvară, avertizează oficialii americani / Rusia creşte producţia de drone Shahed la fabrica din Tatarstan / ISW: Putin respinge planul de pace elaborat de echipa lui Trump / Reuters: Rusia utilizează Bitcoin pentru plăţile internaţionale
-
astăzi, 22:26
Vrancea: Bărbatul ucis din greşeală în timpul unei partide de vănătoare aduna lemne uscate