Purtătorul de cuvânt al preşedintelui a publicat o notă medicală în care se precizează că, în urma unei evaluări clinice, Lula a fost diagnosticat cu bronhopneumonie bacteriană şi virală cauzată de gripa A.
„În ciuda ameliorării clinice, serviciul medical al Preşedinţiei Republicii recomandă amânarea călătoriei în China până la încheierea ciclului de transmitere virală”, se arată în notă, potrivit agenţiei Reuters.
Guvernul brazilian a informat autorităţile chineze despre amânare şi despre intenţia de a reprograma vizita.
Călătoria, care includea o întâlnire cu preşedintele chinez Xi Jinping marţi, a fost considerată un efort semnificativ al noului preşedinte de stânga, care a preluat mandatul în ianuarie, de a îmbunătăţi relaţiile cu cel mai mare partener comercial al Braziliei.
Lula trebuia iniţial să călătorească sâmbătă, dar şi-a amânat deja plecarea pentru duminică, după ce a fost diagnosticat cu o pneumonie uşoară.
El urma să călătorească împreună cu o delegaţie numeroasă care includea mai mulţi miniştri, plus guvernatori, parlamentari şi 240 de lideri de afaceri.