Preşedintele ceh, testat pozitiv la Covid, a numit un nou premier dintr-o cutie de plexiglas

Preşedintele ceh Milos Zeman l-a numit pe liderul opoziţiei, Petr Fiala, în funcţia de prim-ministru, din interiorul unei cutii de plexiglas, într-o cameră din reşedinţa sa, anunţă BBC.

Urmărește
536 afișări
Imaginea articolului Preşedintele ceh, testat pozitiv la Covid, a numit un nou premier dintr-o cutie de plexiglas

Milos Zeman

Preşedintele a fost adus în scaun cu rotile de către personalul spitalului, îmbrăcat în echipament de protecţie complet. Regulile cehe impun ca un pacient pozitiv să respecte două săptămâni de autoizolare.

Zeman a contactat Covid imediat după o perioadă petrecută la terapie intensivă, pentru probleme fără legătură cu acestea.

În vârstă de 77 de ani, el este un fumător şi fost mare băutor, care foloseşte un scaun cu rotile şi suferă de diabet.

Conform constituţiei cehe, preşedintele conduce discuţiile pentru formarea unui nou guvern.

Votul de luna trecută s-a soldat cu o victorie surprinzătoare a opoziţiei împotriva premierului Andrej Babis.

Vorbind prin intermediul unui microfon în interiorul cutiei sigilate, Zeman a declarat că va petrece următoarele două săptămâni intervievând candidaţii nominalizaţi pentru funcţia de ministru, chiar dacă alegerea candidaţilor ar trebui să revină premierului desemnat.

Acest proces va continua până la 13 decembrie, moment în care noul guvern poate fi desemnat pentru a prelua conducerea de la Babis.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici