Preşedintele CJ Argeş a ieşit de la DNA Piteşti după aproximativ o oră

Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, a părăsit sediul DNA Piteşti după aproximativ o oră, refuzând să facă declaraţii jurnaliştilor prezenţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
29 afișări

La ieşirea de la DNA, şeful CJ Argeş a fost aşteptat de către fratele său, Petre Nicolescu, care l-a luat cu maşina.

Întrebat de către jurnalişti care este motivul audierii sale, Nicolescu a refuzat să răspundă.

De asemenea, întrebat când se va întoarce la lucru, în condiţiile în care se află în concediu după ce a fost operat pe cord, Nicolescu a spus: "O să mă întorc la muncă atunci când o să mă fac bine".

Întrebat de ce este verificat de ANI, Constantin Nicolescu a răspuns: "Pentru că asta le este meseria".

Surse judiciare au declarat că preşedintele Consiliului Judeţean Argeş Constantin Nicolescu a fost chemat la audieri în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie, respectiv deturnare de fonduri şi luare de mită.

Constantin Nicolescu s-a prezentat la sediul din Piteşti al DNA, marţi, în jurul orei 12.20.

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie în urma constatării unor indicii de comitere a unor fapte de corupţie de către preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, demers survenit verificării averii acestuia.

ANI a extins evaluarea şi asupra averii soţiei preşedintelui CJ Argeş, Viorica Nicolescu, precum şi a celor doi copii ai lor.

În cazul lui Nicolescu, ANI a stabilit existenţa conflictului de interese prin semnarea sau aprobarea de către acesta, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, a unui număr de 14 contracte (13 contracte în sumă de 1.139.715,84 lei, TVA inclus şi un un contract adiţional prelungire perioadă) încheiate de către CJ Argeş sau instituţii şi servicii publice aflate în coordonarea, subordinea sau sub autoritatea Consiliului cu SC AUTOPRO MOND SA, respectiv, SC MAC AUTO S.A. (societăţi la care Nicolescu este acţionar majoritar, în procent de 92,194%, respectiv, 63,08%).

De asemenea, SC AUTOPRO MOND SA, SC MAC AUTO SA (societăţi la care Nicolescu este acţionar majoritar) şi SC DINIK MAR ARG SRL (la care Viorica Nicolescu este acţionar majoritar) au încheiat 12 contracte (nouă contracte în sumă de 303.262,12 lei, TVA inclus, un contract conform comenzilor, două contracte - oră de manoperă) cu instituţii şi servicii publice aflate în coordonarea, subordinea sau sub autoritatea Consiliului Judeţean Argeş.

În perioada 2006 - 2010, SC AUTOPRO MOND SA a prestat servicii către instituţii şi servicii publice aflate în coordonarea, subordinea sau sub autoritatea Consiliului Judeţean Argeş, pe bază de comenzi, în sumă de 124.327,49 lei.

Suma totală a celor nouă contracte încheiate sub semnătura Constantin Nicolescu, a celor cinci contracte încheiate cu aprobarea acestuia, a celor 12 contracte încheiate de către societăţi la care acesta sau soţia lui sunt acţionari majoritari, precum şi a prestărilor de servicii efectuate instituţiilor şi serviciilor publice aflate în coordonarea, subordinea sau sub autoritatea Consiliului Judeţean Argeş, de către societăţile la care preşedintele CJ Argeş sau soţia acestuia sunt acţionari majoritari este de 1.567.305,45 lei.

Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş este cercetat în libertate, de către procurorii DNA, fiind acuzat că a luat fonduri Phare de aproape 900.000 de euro pentru patru unităţi de învăţământ, în baza unor acte false potrivit cărora acestea ar fi fost afectate de inundaţiile din 2005 şi a atribuit contractul de reabilitare unei firme a familiei.

Potrivit procurorilor DNA, contractele au fost derulate în perioada 2006-2008, toate lucrările de reabilitare fiind realizate de o singură firmă, care a încasat integral sumele aferente "atât pentru lucrări executate, cât şi pentru lucrări neexecutate, iar acea firmă se afla în relaţii contractuale şi în raporturi juridice cu familia inculpatului".

Nicolescu mai este acuzat şi că, în perioada 2006 - 2008, a primit mită de la patronul firmei Pic, Cornel Penescu, 66.588,15 lei şi produse, pentru a dispune achiziţionarea de către CJ Argeş a unor produse alimentare şi nealimentare de la această societate, fără a organiza pentru aceasta o licitaţie publică.

Procurorii anticorupţie îl mai acuză pe preşedintele CJ Argeş şi că, în cursul lunii iunie 2009, folosindu-se de funcţia sa, l-a instigat pe primarul comunei argeşene Stâlpeni "să nu îndeplinească anumite acte de serviciu", respectiv să nu dea unei persoane o amendă de 10.000 de lei într-un caz privind o autorizaţie de construcţie.

Constantin Nicolescu are 65 de ani şi se află la conducerea CJ Argeş din anul 2004, după ce în perioada 2000-2004 a fost senator de Argeş. Este inginer şi doctor în economie, iar intrarea lui în politică a avut loc în 1995, când s-a înscris în PDSR, fiind prim-vicepreşedinte, iar ulterior preşedinte executiv al PSD Argeş. Din anul 2005 este preşedinte al PSD Argeş.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici