- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (13.01.2014, 18:42)
- Otilia Ciocan
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Preşedintele CSM se întâlneşte din nou, marţi sau miercuri, cu oficiali ai Ambasadei SUA - surse
Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Adrian Bordea, ar urma să se întâlnească din nou, marţi sau miercuri, de această dată la sediul instituţiei pe care o conduce, cu oficiali ai Ambasadei Statelor Unite, au declarat luni, pentru MEDIAFAX, surse din CSM.
Urmărește
452 afișări
Adrian Bordea (Imagine: Marius Dumbraveanu/ Mediafax Foto)
Sursele citate nu au precizat dacă la întâlnire va participa şi însărcinatul cu afaceri al SUA, Duane Butcher.
Pe de altă parte, conform agendei publicate pe site-ul CSM, Bordea are programate întâlniri, săptămâna viitoare, cu ambasadorul Marii Britanii şi cu cel al Republicii Franceze în România.
Ambele întrevederi vor avea loc la sediul CSM. Astfel, în data de 21 ianuarie, de la ora 12.00, este programată întâlnirea cu Martin Harris, ambasador al Marii Britanii, iar în 20 ianuarie, de la ora 17.00, preşedintele CSM, Adrian Bordea, va discuta cu ambasadorul Republicii Franceze, Philippe Gustin.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Centrul Global de Angajament (GEC) din cadrul Departamentului de Stat al SUA, acuzat de republicani că-i cenzurează pe americani, se închide după ce a rămas fără finanțare. Elon Musk l-a catalogat ca fiind „cel mai mare infractor din SUA”
-
ISU Tulcea, despre incidentul aviatic: nu au fost înregistrate apeluri la 112
-
MApN: în judeţul Tulcea a fost detectată o ţintă aeriană de mici dimensiuni
-
Azerbaidjanul „se aşteaptă ca partea rusă să recunoască” doborârea avionului de pasageri
În 9 ianuarie, însărcinatul cu afaceri al SUA, Duane Butcher, s-a întâlnit cu ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, şi cu liderii CSM, a precizat, la solicitarea MEDIAFAX, misiunea diplomatică la Bucureşti.
Ambasada SUA nu a oferit detalii referitoare la scopul întâlnirii.
Întrevederea a avut loc la câteva zile după ce Consiliul Superior al Magistraturii şi-a ales o nouă conducere.
Preşedintele CSM, judecătorul Adrian Bordea, a declarat, în 10 ianuarie, că membrii consiliului nu vor fi "pionii vreunei ambasade" şi că întâlnirea din 9 ianuarie cu reprezentanţii Ambasadei SUA a fost una neprevăzută, el răspunzând invitaţiei "din curtoazie".
"Să nu credeţi cumva că noi vom fi pionii vreunei ambasade. Noi avem foarte bine trasate regulile noastre, încercăm pe cât putem ca aici să le rezolvăm, nici să ne mai plângem într-o parte sau în alta pentru că oricum prea mult ajutor nu primim. (...) A fost o întâlnire neprevăzută, o întâlnire pe care noi am cerut-o la sediul CSM-ului, dar pe care Ambasada Statelor Unite a dorit să o facă pe un teren neutru. A fost o altă locaţie decât consiliul sau ambasada", a spus Bordea.
Judecătorul Adrian Bordea a fost ales, în 6 ianuarie, preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, iar procurorul Gheorghe Muscalu, vicepreşedinte.
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Ce se va alege de copilul tău – suprema ta investiție – după 12 ani de școală la stat în „România Educată” a lui Iohannis? Nu știi și te enervezi. Sau știi și te enervezi
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Israelul a efectuat atacuri aeriene asupra aeroportului internațional din Yemen. A fost vizată infrastructura militară a rebelilor Houthi
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Măsurile disperate pe care le iau chinezii ca să încurajeze natalitatea. Îi învaţă pe tineri chiar şi cum să meargă la întâlniri şi să se îndrăgostească
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe