Preşedintele Donald Trump a decorat cu „Medalia de Onoare” pe primul membru aflat în viaţă al unui pluton de comando. Pentru ce misiune specială a primit distincţia militarul
Sergentul Major Thomas „Patrick” Payne este primul membru în viaţă al trupelor speciale SUA care primeşte cea mai înaltă distincţie militară, „Medalia de Onoare”. Într-o ceremonie organizată la Casa Albă, preşedintele Donald Trump a lăudat curajul militarului şi devotamentul pentru ţară.
În timpul unei operaţiuni din Irak în anul 2015, Payne se afla la conducerea unei echipe de asalt combinată cu scopul de a elibera ostaticii ţinuţi prizonieri de Statul Islamic într-un complex.
„Sergentul Payne şi-a riscat cu bună ştiinţă propria viaţă intrând curajos în clădirea aflată sub foc inamic intens, suportând fum, căldură şi flăcări pentru a identifica uşa blindată care-i închide pe ostatici”, se arată într-un comunicat emis de Casa Albă.
Trump a descris salvarea de lângă Kirkuk drept „una dintre cele mai mari şi mai îndrăzneţe misiuni de salvare din istoria americană”.
„În timp ce clădirea a început să se prăbuşească, Payne a primit ordin de evacuare, dar el a refuzat să o facă. Nu voia să lase pe nimeni în urmă. Pat a fugit înapoi în clădirea în flăcări care se prăbuşea încă de două ori. A salvat mai mulţi ostatici şi a fost ultimul om care a plecat ”, a afirmat Trump în timpul ceremoniei.
Acţiunile sergentului Payne au dus la salvarea a 75 de ostatici şi uciderea a 20 de luptători ISIS, fiind cea mai mare eliberare a unui număr de ostatici întreprins de o singură persoană. Militarul în vârstă de 31 de ani a primit medalia la cea de-a 19-a aniversare a atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001.