- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (04.07.2017, 16:10)
- Dana Stanila
Preşedintele Iohannis: Tudose nu este propunerea mea de prim ministru. PSD răspunde integral şi până la sfârşit pentru prestaţia acestuia
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că propunerea ca Mihai Tudose să fie prim ministru nu îi aparţine, iar PSD răspunde "integral şi până la sfârşit" de prestaţia acestuia şi Tudose însuşi pentru activitatea anterioară numirii în funcţie.
Urmărește
1138 afișări
Preşedintele a fost chestionat cu privire la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un posibil plagiat în lucrarea de doctorat a noului premier, acesta replicând că dacă informaţiile se dovedesc reale, aunci măsuri vor fi nevoiţi să ia cei care l-au propus.
"Dacă astfel de acuzaţii se adeveresc, atunci problema trebuie rezolvată nu de mine, ci de cei care au propus persoana, respectiv de persoana în cauză, iar eu pornesc de la premisa că, dacă vor exista confirmări ale acestor acuzaţii, vor apărea şi urmările în consecinţă", a declarat preşedintele Klaus Iohannis.
Preşedintele a ţinut să clarifice speculaţiile apărute în spaţiul public cu privire la desemnarea lui Tudose, afirmând că este o propunere a PSD, pe care a acceptat-o, însă pentru prestaţia prim-ministrului va răspunde, "integral", tot PSD. Şeful statului a explicat că doreşte să fie clarificate aceste lucruri, pentru a evita "impresii greşite" legate de sintagma "guvernul meu".
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Bolojan: Bugetarii din Senat vor da concursuri
-
Antonescu: Sunt conectat puţin (cu partidele), adică atât cât trebuie
-
Bolojan insistă pentru restructurare: „Nu putem continua risipa banilor publici"
"Există o majoritate PSD-ALDE în Parlament. La consultări, această majoritate a propus o persoană. Eu am acceptat această propunere. Nu este propunerea mea, este propunerea PSD-ului. PSD răspunde integral şi până la sfărşit de prestaţia domnului prim-ministru Tudose, iar domnul prim-ministru Tudose, în calitate de persoană privată, răspunde de activitatea proprie anterioară numirii în funcţia de prim-ministru. Este bine să clarificăm un pic aceste lucruri, fiindcă altfel ar putea să apară impresii total eronate şi greşite legate de sintagma «guvernul meu». Este un guvern PSD-ALDE", a mai spus Iohannis.
Iohannis a mai afirmat că guvernul "s-a grăbit" în legătură cu unele măsuri de fiscalitate, pentru că lucrurile nu se pot schimba "peste noapte", fiind nevoie de o discuţie "amplă".
"Cred că s-au grăbit un pic şi pentru a schimba paradigme din zona impozitării şi în general a fiscalităţii este nevoie de o discuţie amplă, cu toţi cei afectaţi şi, în niciun caz, nu putem să schimbăm lucrurile aşa peste noapte, pentru că s-a hotărât cineva în centrala de partid. Aşa ceva simplu nu e şi nici oportun. (...) Premierul s-a arătat sceptic la aceste schimbări", a conchis Iohannis.
Citește pe alephnews.ro: Robert Fico a declarat că opoziția plănuiește o lovitură de stat similară cu revolta EuroMaidan din Ucraina. Ce a declarat Premierul slovac
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe