„Cei doi au discutat despre pregătirile viitoarei vizite a preşedintelui şi ministrului de Externe (ai Irakului – n.r.) în România”, se arată în comunicatul MAE irakian publicat pe site-ul acestei instituţii.
Potrivit acestei surse, ministrul Zebari i-a urat bun venit ambasadorului român, cei doi discutând de asemenea despre ultimele evoluţii apărute în relaţia bilaterală.
Zebari i-a transmis lui Iacob Prada mulţumirea sa pentru poziţia României în asistenţa acordată Irakului.
La rândul său, ambasadorul român a exprimat dorinţa Guvernului român de a semna un acord de protejare şi încurajare a investiţiilor şi de cooperare economică, scopul fiind consolidarea relaţiilor bilaterale româno-irakiene.