- Home
- Politic
- ROMA, (27.04.2015, 21:37)
- Corespondenţă De La Trimisul Mediafax La Roma
Preşedintele Italiei, în discuţiile cu Iohannis: A venit momentul ca România să fie parte a Schengen
Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella a afirmat, luni, la Roma, în cadrul întrevederii cu preşedintele României, Klaus Iohannis, că a venit momentul ca România să fie parte a Schengen, Iohannis lansând invitaţia omologului său italian de a vizita România, iar Mattarella spunând că îi va da curs.
Urmărește
897 afișări
Preşedintele Italiei, în discuţiile cu Iohannis: A venit momentul ca România să fie parte a Schengen (Imagine: Administraţia Prezidenţială)
Preşedintele Klaus Iohannis a discutat cu preşedintele italian Sergio Mattarella, în cadrul vizitei oficiale pe care o desfăşoară la Roma, despre tema aderării României la spaţiul Schengen, prilej cu care preşedintele Mattarella a reiterat sprijinul său şi al guvernului italian pentru acest obiectiv al României.
”A venit momentul ca România să fie parte a Schengen”, a declarat preşedintele italian, potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.
În contextul agendei europene actuale, referindu-se la problematica relaţiilor externe ale UE, Klaus Iohannis a menţionat importanţa asigurării unei perspective europene pentru Republica Moldova, Summitul de la Riga din luna mai reprezentând un moment – cheie în acest sens.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cseke Attila: Sporul de antenă trebuie eliminat
-
Suspect arestat după ce ar fi înjunghiat mortal două persoane într-un parc din Germania
-
Avertismentul lansat de premierul polonez Tusk: UE trebuie să se înarmeze pentru a „supravieţui” unei lumi incerte
La rândul său, preşedintele Mattarella a dat asigurări că Italia va susţine abordarea României privind sprijinirea Republicii Moldova.
Sergio Mattarella a mulţumit României pentru poziţia avută în cadrul Consiliul European extraordinar de săptămâna trecut de la Bruxelles, pe tema migraţiei, spunând că ţara noastră a fost unul dintre statele care au dat dovadă de cea mai mare sensibilitate pentru această problematică.
Au mai fost trecute în revistă subiecte de pe agenda internaţională precum situaţia din Libia şi intensificarea fenomenului terorismului internaţional.
Cei doi preşedinţi ai convenit să aibă un dialog susţinut pe perioada mandatelor lor. În acest context, preşedintele Klaus Iohannis a lansat invitaţia omologului italian de a vizita România. Preşedintele Mattarella a mulţumit pentru invitaţie, arătând ca îi va da ”curs cu mare bucurie”.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, cei doi preşedinţi şi-au exprimat satisfacţia reciprocă faţă de evoluţia şi consistenţa relaţiilor româno-italiene – relaţii care au la bază tradiţii şi legături puternice şi totodată un cadru amplu de dezvoltare oferit de Parteneriatul Strategic consolidat, stabilit în 2008.
S-a evidenţiat, în acest context, importanţa relaţiilor economice şi comerciale dintre cele două state, precum şi potenţialul existent pentru amplificarea în continuare a acestora. A fost menţionată, de asemenea, importanţa comunităţii româneşti din Italia şi a celei italiene din România ca punte solidă de legătură şi cooperare între cele două ţări.
Preşedintele Sergio Mattarella a ţinut să precizeze în mod deosebit contribuţia însemnată a românilor din Italia la dezvoltarea economică a ţării.
La rândul său, preşedintele Iohannis a mulţumit omologului său pentru susţinerea acordată de autorităţile italiene integrării comunităţii româneşti în societatea italiană. ”Comunitatea românească în Italia este la fel de importantă atât pentru Italia, cât şi pentru România, a subliniat preşedintele Iohannis.
Programul vizitei a continuat cu o întâlnire în cursul după-amiezii cu preşedintele Senatului, Pietro Grasso, în cadrul căreia s-a discutat despre procesul de reformă din cele două ţări, precum şi despre rolul şi activitatea Parlamentelor român, respectiv italian.
În cursul serii, Klaus Iohannis s-a întâlnit cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Italia.
Citește pe alephnews.ro: Dezbateri cruciale la Davos: Liderii europeni discută viitorul economic al Europei în era Trump
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Prințul Harry soluționează procesul împotriva tabloidelor lui Rupert Murdoch. News Group Newspapers și-a cerut scuze public
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe