Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea avocaţilor. Procurorii nu mai pot ridica înscrisuri care conţin comunicarea client-avocat

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri noua lege privind profesia de avocat. Conform noilor prevederi, procurorii nu mai pot ridica înscrisuri care conţin comunicări dintre avocaţi şi clienţii acestora.

Urmărește
1121 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea avocaţilor. Procurorii nu mai pot ridica înscrisuri care conţin comunicarea client-avocat

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea avocaţilor. Procurorii nu mai pot ridica înscrisuri care conţin comunicarea client-avocat

Potrivit actului normativ, avocaţilor nu le pot fi ridicate sau confiscate ''înscrisurile care conţin comunicări între client şi avocatul său şi înscrisurile care conţin consemnări efectuate de către avocat cu privire la aspecte referitoare la apărarea unui client''.


Excepţia potrivit căreia, totuşi, avocaţilor le puteau fi ridicate sau confiscate înscrisuri, '' în situaţia în care din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că avocatul a comis infracţiuni în exercitarea activităţilor specifice profesiei'', a fost eliminată în plen la iniţiativa deputatului UDMR Mate Andras Levente.

O altă prevedere a legii statuează că ''raportul dintre avocat şi persoana pe care o asistă sau o reprezintă nu poate forma obiectul supravegherii tehnice decât dacă există date că avocatul săvârşeşte ori pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute în art. 139 ali. (2) din Codul de procedură penală''.

Articolul 139 alin. (2) din Codul de procedură penală prevede că ''supravegherea tehnică se poate dispune în cazul infracţiunilor contra securităţii naţionale prevăzute de Codul penal şi de legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de droguri, de trafic de arme, de trafic de persoane, acte de terorism, de spălare a banilor, de falsificare de monede ori alte valori, de falsificare de instrumente de plată electronică, contra patrimoniului, de şantaj, de viol, de lipsire de libertate, de evaziune fiscală, în cazul infracţiunilor de corupţie şi al infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, al infracţiunilor care se săvârşesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicaţii electronice ori în cazul altor infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare''.

De asemenea, potrivit noii legi, avocaţii sunt exceptaţi de la denunţarea infracţiunilor ''despre care iau la cunoştinţă în exercitarea profesiei'', cu excepţia celor de ''omor, ucidere din culpă sau altă infracţiune care a avut ca urmare moartea unei persoane; genocid, infracţiuni contra umanităţii sau infracţiuni de război contra persoanelor şi cele prevăzute de art. 32-38 din legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului''.

Comisia juridică a eliminat, potrivit raportului final, articolul care interzicea avocaţilor să fie lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici