Prima pagină » Politic » Preşedintele PSD Timişoara, suspendat din funcţie pentru patru luni de către BPJ al partidului

Preşedintele PSD Timişoara, suspendat din funcţie pentru patru luni de către BPJ al partidului

Preşedintele PSD Timişoara, Sorin Grindeanu, a fost suspendat, luni, pentru o perioadă de patru luni, din această funcţie de către Biroul Permanent Judeţean al partidului, membrii acestuia făcând recomandarea ca Grindeanu să fie suspendat şi din funcţia de prim-vicepreşedinte al PSD Timiş.
28 feb. 2011, 17:57, Politic

Preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că Biroul Permanent Judeţean al partidului a decis suspendarea lui Sorin Grindeanu din funcţia de preşedinte al organizaţiei Timişoara pe o perioadă de patru luni şi a recomandat suspendarea lui, pe aceeaşi perioadă, şi din funcţia de prim-vicepreşedinte al PSD Timiş.

Potrivit liderului PSD Timiş, în această perioadă, coordonarea activităţii PSD Timişoara va reveni unei echipe formate din Marcel Suciu, Eugen Dogariu şi Pavel Kasai.

Totodată, a precizat Bojin, BPJ a votat recomandarea către Consiliul Judeţean al PSD Timiş de suspendare a lui Sorin Grindeanu şi din funcţia de prim-vicepreşedinte al PSD Timiş, tot pe aceeaşi perioadă.

Bojin nu a dorit să spună motivele care au condus la suspendarea lui Sorin Grindeanu.

Contactat de corespondentul MEDIAFAX, Sorin Grindeanu a afirmat că va contesta această decizie la Comisia Centrală de Etică a PSD.

„Voi depune contestaţie la comisia de etică de la Bucureşti, deoarece nu există niciun motiv pentru a fi suspendat. USL s-a format pentru a lupta împotriva PDL şi a caracatiţei PDL inclusiv în judeţul Timiş, iar luptele interne din partid nu ne ajută să atingem acest obiectiv. Le mulţumesc celor care mi-au fost şi îmi vor fi alături şi le promit că o să mă preocupe lucrurile cu adevărat importante atât pentru Timişoara, cât şi pentru partid”, a afirmat Grindeanu.

Nici el nu a dorit să spună care au fost motivele care au condus la luarea acestei decizii.