- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (18.07.2012, 11:07)
- Alexandra Vladescu
Preşedintele suspendat Traian Băsescu: Să prelungim programul de vot la referendum până iese
Preşedintele suspendat Traian Băsescu a comparat, miercuri, extinderea programului de desfăşurare a referendumului din 29 iulie cu alegerile din anii 1946-1947 care s-au făcut astfel încât să iasă comuniştii.
Urmărește
3157 afișări
Gândul Live - Ediţie specială. Invitat, preşedintele suspendat, Traian Băsescu
Întrebat ce părere are despre anunţul premierului Victor Ponta privind extinderea programului de votare la referendum între orele 7.00 şi 23.00, Traian Băsescu a răspuns: "Eu zic să îl prelungim până iese, până vor ei, că aşa s-a făcut şi în '46-'47, s-au făcut alegeri până au ieşit comuniştii".
El a adăugat că nu este problema sa stabilirea programului la referendum, aceasta fiind treaba Parlamentului şi a Guvernului, însă doreşte să ştie cât mai repede care sunt condiţiile de organizare a referendumului.
"Eu vreau să ştiu odată care sunt condiţiile acestui referendum, în rest e problema altora. Mai sunt 12 zile până la referendum, iar majoritatea parlamentară şi Guvernul încearcă din zi în zi să schimbe condiţiile", a spus Băsescu, amintind că iniţial durata de desfăşurare fusese stabilită de Parlament, conform legii de organizare a referendumului, pentru intervalul orar 8.00-20.00.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Şeful NATO sugerează planuri „secrete” pentru negocierile de pace, care vor opri o nouă încercare a lui Putin de a cuceri Ucraina
-
Victor Ponta, deputat PSD, şi-a anunţat candidatura pentru alegerile prezidenţiale
-
Congresul social-democraţilor a validat candidatura lui Crin Antonescu la prezidenţiale / Ciolacu admite greşeala: Am avut încredere într-un partener care n-a respectat înţelegerile
Întrebat despre intenţia românilor la vot, potrivit sondajelor de opinie care ar fi fost comandate de staff-ul său, preşedintele suspendat a spus că nu ştie care este abordarea românilor faţă de prezenţa la urne pe 29 iulie, reiterând că din punctul său de vedere este într-o "misiune imposibilă" deoarece este greu după opt ani de mandate şi trei ani de criză economică să mai obţină un procent de peste 50% din voturile românilor.
Gândul a transmis dezbaterea LIVE TEXT şi LIVE VIDEO.
-
"Eu zic să prelungim referendumul până iese, ca aşa s-a făcut şi-n '46-'47, până a ieşit cum au vrut comuniştii. Referendumul nu e problema mea, e a Parlamentului, eu vreau să ştiu care sunt condiţiile. Nu mi se pare cinstit că mai sunt 11-12 zile până la referendum, iar majoritatea parlamentară încearcă să schimbe datele. Orele erau fixate, conform legii referendumului, dacă mai schimbă ceva acum, mă pot aştepta la orice..."
-
"Pur şi simplu nu ştiu care este abordarea românilor faţă de prezenţa la referendum. Ce ştiu însă este că am o misiune imposibilă, după opt ani ca preşedinte şi trei ani de criză, să obţin tot 50%, procentul cu care am câştigat alegerile. Este o misiune imposibilă pentru un om imposibil"
-
"Referendumul nu mai este despre Traian Băsescu, este despre statul de drept. Dacă electoratul validează această opţiune, România va fi izolată. România are o şansă extraordinară: să se aşeze deasupra clasei politice şi să spună că ei înţeleg mai bine clasa politică decât noi, politicienii"
-
"Când a căzut guvernul Ungureanu, n-am ezitat şi i-am dat mandatul de premier lui Victor Ponta, care strânsese o majoritate. Nu aveam mare încredere în Ponta sau în USL, dar am vrut stabilitate. Ce au făcut ei, cu toate loviturile, a fost exact invers. Au vrut să pună mâna pe justiţie"
-
"Procurorul Bălan de la CSM a aranjat deja funcţiile împreună cu procurorul Ponta, dovadă sunt probele de la dosar. Liderii PDL au fost foarte supăraţi când am numit un procuror-şef, pe Morar, care a arestat un politician de la PD. Teama politicului este să nu fie numit un alt Morar la DNA"
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Ponta: Votul la referendum, de la 7.00 la 23.00
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de -6 grade și NINSORI viscolite în București. Pe ce dată vine iarna
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe