Preşedintele Traian Băsescu, la tabăra de la Băile Tuşnad

Preşedintele Traian Băsescu a ajuns, sâmbătă dimineaţă, la Băile Tuşnad, în judeţul Harghita, unde se desfăşoară Universitatea de Vară şi Tabăra Stundenţească "Tusvanyos", şeful statului urmând să participe la un seminar.

Urmărește
68 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Traian Băsescu, la tabăra de la Băile Tuşnad

Preşedintele Traian Băsescu, la tabăra de la Băile Tuşnad (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

El a fost aşteptat cu colaci secuieşti, pălincă şi i s-a pregătit, drept cadou, o miniatură a unei porţi secuieşti, sculptată în lemn.

Preşedintele Traian Băsescu va participa la seminarul cu tematica "Europa Centrală - Centrul Europei?", organizat în cadrul taberei studenţeşti "Tusványos 21", care se desfăşoară la Băile Tuşnad, judeţul Harghita.

La dezbatere va participa şi premierul ungar, Viktor Orban.

Cei doi urmează să aibă şi o întâlnire privată.

Cea de-a XXI-a ediţie a Universităţii de Vară şi tabără studenţească "Tusványos" a fost deschisă, miercuri, la eveniment participând câteva mii de tineri şi 500 de invitaţi din ţară şi din Ungaria, personalităţi ale vieţii politice şi economice.

Universitatea de Vară "Tusvanyos" se va încheia duminică, fiind organizată de Fundaţia "Pro Minoritate" din Budapesta şi de Consiliul Tineretului Maghiar din România.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici