Preşedintele Ucrainei regretă demisia lui Boris Johnson, dar speră că susţinerea Marii Britanii va continua

Publicat: 07 07. 2022, 19:38
Actualizat: 07 07. 2022, 19:40

„Am aflat cu tristeţe vestea demisiei lui Boris Johnson. Nu doar eu, ci întreaga societate ucraineană, care vă este alături”, a comunicat Volodimir Zelenski, citat de agenţia Reuters.

„Nu avem niciun dubiu că susţinerea Marii Britanii va fi menţinută, dar conducerea exercitată de dumneavoastră şi charisma au făcut special acest ajutor”, a subliniat Volodimir Zelenski.

Premierul demisionar Boris Johnson l-a sunat joi pe preşedintele Ucrainei şi i-a transmis că susţinerea Marii Britanii va continua.