Prima pagină » Politic » Georgia se pregăteşte de proteste pro-UE şi cere demisia guvernului. Visul Georgian, responsabil de ultima „înfrângere” a ţării

Georgia se pregăteşte de proteste pro-UE şi cere demisia guvernului. Visul Georgian, responsabil de ultima „înfrângere” a ţării

Georgia se pregăteşte de proteste pro-UE şi cere demisia guvernului. Visul Georgian, responsabil de ultima „înfrângere” a ţării
Simona Chirciu
03 iul. 2022, 16:11, Politic
Fosta republică sovietică din Caucaz a „pierdut trenul” pentru a intra în marea familie europeană, iar oamenii sunt furioşi. 
 
Cetăţenii şi activiştii pro-europeni cer demisia guvernului după ce aleşii au eşuat să asigure candidatura ţării la UE, conform AFP.
 
Zeci de mii de oameni au ieşit în stradă pentru a protesta, cele mai mari mitinguri din ultimii zeci de ani, realizate de către activiştii pro-democratici şi partidele de opoziţie. „Cerem ca fondatorul partidului de la putere, oligarhul Bidzina Ivanishvili, să renunţe la poziţie de conducere şi să o transfere, în mod constituţional, unui guvern de uniune naţională”, declară activiştii, pe Facebook, duminică. Un nou guvern ar „duce mai departe reformele cerute de către UE, ceea ce ar conferi ţării statutul de candidat”, mai spun aceştia.
 
La finele lunii iunie, UE nu a acordat statutul de candidat Georgiei, cerând în schimb ca ţara să treacă întâi printr-o serie de reforme.
 
Georgia a anunţat aderarea la UE în acelaşi timp cu Ucraina şi Republica Moldova, „surori” foste sovietice, la câteva zile după invazia lui Putin asupra Ucrainei, pe 24 februarie.  
 
Pe 23 iunie, UE a acordat statutul de candidat Ucrainei şi Moldovei, dar nu şi Georgiei, căreia îi cere o serie de reforme în domeniul justiţiei, sistemului electoral, libertăţii presei şi lupta împotriva dominaţiei oligarhilor. 
 
Bidzina Ivanishvili este cel mai bogat om din Georgia. Luna trecută, Parlamentul European a trecut o rezoluţie prin care impune sancţiuni acestuia pentru „rolul distructiv” în politica şi economia ţării. 
 
Oligarhul se apără şi spune că el s-a retras, de fapt, din politică şi nu are vreo vină. 
 
Prim-ministrul Irakli Garibachvili, politician din partidul Visul Georgian dă asigurări populaţiei că guvernul „s-a mobilizat” să îndeplinească cererile Uniunii Europene la timp (până la finele anului n.red.) „pentru a fi obţinut statutul de candidat cât mai curând posibil”. 
 
La câteva zile de la anunţul negativ al UE, zeci de mii de oameni au ieşit în stradă, pentru a protesta împotriva guvernului.