PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Homosexualii rup Europa în două

Se pare că lumea nu mai are probleme. Că pandemia e o amintire şi că nicio criză economică nu-i mai urmează. Că o ducem bine şi sîntem fericiţi, toate problemele noastre au dispărut. Numai aşa pot înţelege preocuparea unor state (ori, cel puţin ale politicenilor care se află în fruntea lor) pentru apărarea drepturilor unei minorităţi sexuale, de parcă drepturile unor întregi majorităţi ar fi respectate întrutotul. Mă refer, aici, cel puţin la ”dreptul” de a deveni o groapă de gunoi a Europei, în care se exportă la propriu gunoi, fără să existe oprelişti la graniţele ţărilor Uniunii Europene, de unde acestea pleacă spre est (spre România, de pildă). Sau la faptul că aceleaşi ţări din Occidentul Europei n-au avut şi nu au nicio jenă să trimită în fostele ţări comuniste pe care le-au primit în UE produse de calitate inferioară, dar cu aceeaşi etichetă ”ca-n vest”. Şi la multe altele. Care dintre români, bulgari, slovaci etc., poate spune, cu mîna pe inimă, că nu se simte în Europa occidentală tratat drept un european ”second class”, de la intrarea sa prin punctul de frontieră?

 Noua revoluţie franceză a homosexualilor

Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat vineri că începe o nouă revoluţie, sub forma unei ”bătălii culturale”, cu anumite ţări din estul Europei (a menţionat Ungaria şi Polonia), unde s-au votat legi anti-LGBT: "Trebuie să încercăm să aflăm cum o ţară poate ajunge la această situaţie. Trebuie să purtăm o bătălie culturală, o bătălie a civilizaţiilor", a declarat Macron. Era la finalul unei întîlniri aprinse a liderilor UE, în care s-a dezbătut o lege recent adoptată în Ungaria, care interzice promovarea homosexualităţii în rîndul minorilor.

Ungaria a adoptat în 22 iunie o prevedere legislativă care enunţă că ”pornografia şi conţinutul care reprezintă sexualitate sau promovează o abatere de la identitatea de gen, schimbarea sexului şi homosexualitatea, nu trebuie să fie accesibile celor cu vârsta sub 18 ani”, pentru a proteja ”drepturile copiilor”. Majoritatea din parlamentul ungar a adoptat propunerea guvernului Orban, inclusiv o parte a opoziţiei, ceea ce a ”provocat îngrijorarea apărătorilor drepturilor omului”, spun marile agenţii de presă. Ciudat este că în rîndul acestor apărători nu există niciunul care să apere şi dreptul la puritate al copiilor. Ca urmare a legii, se va interzice, de pildă, difuzarea în Ungaria a unei reclame la Coca Cola, în care se prezintă un cuplu de bărbaţi, ceea ce a şi declanşat un boicot al produsului, în 2019.

Macron nu înţelege, cum nu înţeleg sau se prefac că nu înţeleg şi ceilalţi lideri vest-europeni, că diferenţa înte ţări puternic secularizate ca ale Occidentului, în special Franţa de la 1789 încoace şi ţările în care Biserica joacă încă un rol determinant în societate nu poate fi astupată prin reglementări de la Bruxelles. Moravurile, mentalităţle şi obiceiurile unui popor nu se schimbă prin directive.

Ca răspuns al discuţiilor aprinse la summit-ul liderilor UE, provocat de legea adoptată în Ungaria, premierul Viktor Orban a declarat că ”sînt un luptător pentru drepturile omului. Am fost un luptător pentru libertate în regimul comunist. Homosexualitatea era pedepsită şi am luptat pentru libertatea şi drepturile lor. Aşa încît, eu apăr drepturile homosexualilor, însă această lege nu este despre asta. Este despre dreptul copiilor şi al părinţilor”.

Cred că aşa stau, de fapt, lucrurile. Copiii nu au discernămînt şi nu pot opta în cunoştinţă de cauză. Intoxicarea lor cu ”educaţie sexuală”, inclusiv pro-LGBT, cum se preconizează şi în România, poate cea mai docilă ţară faţă de tot ceea ce vine de la Bruxelles, poate avea consecinţe nocive pe termen mediu şi lung.

Aici nu este vorba de ”persecutarea” unei minorităţi, ci de protejarea unei majorităţi.

”Omul de Davos” şi ”omul creştin”

Europa s-a împărţit în aceste zile în două. Nu este vorba de o graniţă a civilizaţiilor, precum cea trasată de Samuel Huntington, între civilizaţia creştină şi cea musulmană. Politica de susţinere a imigrării musulmanilor în Europa a estompat această frontieră. Dar Huntingon se mai referea în scrierile sale la ceva: el a patentat şi eticheta ”omul de Davos”, referindu-se la elitele globaliste, care ”au nevoie de cît mai puţină loialitate naţională, privesc graniţele naţionale ca fiind obstacole care din fericire dispar şi văd guvernele naţionale ca reziduuri din trecut, a căror singură funcţie utilă este de a facilita operaţiunile globale ale elitei”. ”Omul de Davos” se referă la promotorii Forumului Economic Mondial de la Davos, din Elveţia, cel mai activ actor economic al globalizării.

Acum, lupta nu mai este însă cu suveranităţle naţionale, ci s-a declanşat pe frontul dintre statele secularizate şi state în care tradiţia creştină, ca fundament al civilizaţiei europene, se păstrează încă. Iar tema o constituie relaţiile dintre aceleaşi sexe: şi nu e vorba de interzicerea lor, ci de împiedicarea promovării lor în rîndul copiilor, care în fond sînt lipsiţi de apărarea pe care o oferă discernămîntul, în faţa propagandei LGBT.

Dintre cei 27 de lideri ai statelor UE, numai 17 au semnat o scrisoare comună, adresată şefilor instituţiilor europene şi secretarului general al ONU, Antonio Guterres (invitat la summitul european), în care insistă asupra necesităţii respectării ”valorilor europene”, dar nu se referă la cele creştine de odinioară, ci la drepturile persoanelor LGBT. Imediat înaintea summitului în care a fost ”pus la zid” Viktor Orban, premierul olandez Mark Rutte a cerut Ungariei să respecte drepturile homosexualilor, sau să iasă din UE. Ştiind foarte bine că n-o poate da afară. Dintre ţările foste comuniste, au semnat scrisoarea numai Estonia şi Letonia, iar Polonia şi Slovenia l-au susţinut explicit pe premierul ungar. Falia s-a creat. Postul de televiziune Euronews observa că e vizibilă diviziunea clară Est-Vest, pe tema LGBT şi a promovării sale ofensive.

Ceea ce a făcut Ungaria, interzicînd propaganda pro-LGBT în rîndul minorilor pare, pentru noi, cetăţeni ai estului european, o decizie logică şi morală. Dar care e de neînţeles pentru Occident. ”Falia” lui Huntington a apărut unde nimeni nu se aştepta: în interiorul Europei, între partea sa atee şi secularizată şi partea ei ataşată valorilor creştine. Care, nu se ştie de ce, sînt trecute acum cu vederea, faţă de situaţia din momentul clădirii Europei naţiunilor, aşa cum o vedea în urmă cu peste şase decenii creştin-democratul Konrad Adenauer.

Europa îşi uită, în goana de a se alinia noii ideologii a ”corectitudinii politice” propriile ei valori fondatoare. Se pare că acestea mai sînt păstrate numai în statele noi ale Uniunii, state care au cunoscut forţa destructivă moral a propagandei marxist-ateiste.

Macron spunea după summit că ''trebuie să facem o analiză a ceea ce s-a întîmplat în unele societăţi post-comuniste, care acum arată valori ce nu sunt ale noastre''. Aceste valori care nu sînt cele ale lui Macron şi ale celorlalţi lideri vest-europeni sînt de fapt valorile creştine, cele care ne-au ajutat să supravieţuim pe noi, cei din estul fost comunist. Pe cînd marxismul continua şi continuă să fie încă o adevărată religie, pentru mulţi dintre intelectualii, formatorii de opinie şi politicienii occidentali.

Cele două Europe

Trăim în două Europe. Abia acum vede Macron ceea ce noi ştiam că există demult: o diviziune Est-Vest, care priveşte doar problema homosexualităţii, crede el. De fapt, această falie e mult mai diversificată şi mai adîncă. Porneşte de la suveranism, stat naţional, valori creştine. Homosexualitatea este apendicele cel mai vizibil al diferenţei. Macron se întreabă: ''ce credibilitate vom mai avea, dacă acceptăm ca aceste valori să fie subminate în interiorul nostru? Cum le vom mai putea spune atunci albanezilor, sîrbilor, să facă un efort pentru statul de drept, pentru a intra în UE?''

Uniunea Europeană îşi contrazice însă, prin asemenea retorici, propria ideologie fondatoare: acceptarea diversităţii. O diversitate care poate însemna şi să nu fii de acord cu promovarea homosexualităţii în rîndul minorilor. Şi îşi contrazice şi dreptul fundamental al subsidiarităţii, prin care statele europene îşi pot făuri propriile politici naţionale.

Întrebările retorice şi temerile occidentalior faţă de ”conservatorismul” categorisit drept ”iliberal” al estului şi centrului european îmi aduc aminte de şocul pe care l-am trăit eu, dar şi alţii, imediat după Revoluţie, cînd am luat contact direct cu o altă lume. Un contact mediat de ţigările Bastos sau pantofii italieneşti din piele întoarsă cu talpă de plastic ”Gregorio Rizo”, care se bucurau de o pompoasă reclamă la Televiziunea Română devenită brusc Liberă. Era pentru mine o lume străină cu totul, de cozile care se formau cu o lună în urmă, în noiembrie sau decembrie 1989, pentru diferitele produse, de la salam de vară la hîrtie igienică, de la apă minerală la vodcă poloneză.

Acelaşi şoc cu cel faţă de lumea occidentală, acum faţă de propaganda LGBT, dacă ne întoarcem la rădăcinile istorice ale unui impact similar, l-au resimţit părinţii celor trimişi la studii acum două veacuri din Principatele Române, cînd şi-au văzut odraslele întoarse acasă, îmbrăcate în straie nemţeşti, adică pantaloni în loc de şalvari şi haină în loc de caftan. Noua modă ”franţuzească” a fost multă vreme obiect de batjocură şi alegerea nu s­a produs atît de uşor ca în zilele noastre. Alecu Russo, într­o superbă povestire intitulată ”Iaşii la 1830”, descrie pe larg acest impact. Dar n-a durat mult şi ”Bonjurişti” sau nu, acea generaţie de tineri au avut puterea să schimbe lumea, pentru că lumea nu se schimbă întotdeauna prin puterea armelor. Au făcut­-o chiar şi numai îmbrăcîndu­-se altfel decît vechii stăpîni de la Stambul, pe care i-au imitat o bună bucată de vreme părinţii, bunicii şi străbunicii lor. Straiele lor au provocat acelaşi şoc pe care îl provoacă acum promovarea homosexualităţii în societăţi ataşate de valorile creştine.

Stă şi în puterea comunităţii LGBT să fie acceptată ca parte a normalităţii, dar asta nu se poate realiza prin ordin, şi nu dintr-o dată. E ceea ce Macron şi ceilalţi lideri din vestul Europei se fac, de fapt, că nu înţeleg. Istoria şi civilizaţia nu se schimbă prin directive. În faţa credinţei creştine, care condamnă sodomia, Bruxelles-ul nu poate avea de ales decît să dea o nouă directivă, spre a se dărîma bisericile. Dar asta ar însemna, într-adevăr, începutul ruperii Europei. Războiul n-a început încă, doar s-au conturat taberele. Politicienii noştri, care ezită în alegere, nu vor avea încotro şi vor trebui să admită că românii, în marea lor majoritate, mai cred în Dumnezeu.