Prigojin a promis să răstoarne conducerea militară a Rusiei, afirmând că toţi membrii grupului său, care numără 25.000 de persoane, sunt pregătiţi să îşi sacrifice viaţa pentru poporul rus.
El l-a criticat direct pe preşedintele Vladimir Putin pentru că l-a numit trădător şi a afirmat că şeful statului a făcut o greşeală „profundă” în ceea ce priveşte tema trădării patriei.
„Suntem patrioţi ai patriei noastre şi nimeni nu plănuieşte să se predea la ordinul preşedintelui, al FSB sau al altcuiva”, a declarat Prigojin.
„Preşedintele face o greşeală profundă atunci când vorbeşte despre trădare. Noi suntem patrioţi ai patriei noastre, am luptat şi luptăm pentru ea. Nimeni nu se va preda şi nu va da mărturie la ordinul preşedintelui, al FSB (serviciul de securitate) sau al altcuiva. Pentru că nu vrem ca ţara să continue să trăiască mai departe în corupţie, înşelăciune şi birocraţie”, a spus Prigojin, potrivit Reuters.
Putin promisese anterior să anihileze ceea ce el a numit „o revoltă armată”, după ce mercenarii lui Prigojin spun că au preluat controlul unui oraş din sudul ţării, în cadrul unei tentative de înlăturare a conducerii militare.