Prim-vicepreşedintele PDL Bistriţa ar urma să fie numit în locul lui Andreica la MDRT

Publicat: 14 09. 2010, 17:28
Actualizat: 06 11. 2012, 15:12

Potrivit surselor citate, Eugen Curteanu a ajuns deja la Bucureşti, a stat de vorbă cu ministrul Elena Udrea, dar nu a primit încă numirea oficială în funcţie din partea premierului.

Potrivit surselor citate, Emil Boc va semna, cel mai probabil, numirea în cursul zilei de marţi.

Eugen Curteanu, care va împlini în luna octombrie 36 de ani, este consilier municipal PDL în Consiliul Local Bistriţa, unde este membru al Comisiei juridice şi de administraţie publică.

În partid el ocupă funcţia de prim-vicepreşedinte al organizaţiei municipale Bistriţa a PDL.

De profesie jurist, Eugen Curteanu lucrează ca şi consilier juridic la Autoritatea Naţională de Reglementare a Serviciilor Comunitare (ANRSC).

El a fost susţinut de PDL să ocupe una din cele două funcţii de subprefect al judeţului, dar iniţial nu a putut fi numit fiindcă nu intrase în corpul funcţionarilor publici, iar apoi funcţia s-a desfiinţat.

Secretarul de stat Ioan Andreica de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a demisionat din funcţie, începând de luni, susţinând că nu a făcut-o de pe „o poziţie de război” cu ministrul Elena Udrea.