- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (10.10.2013, 00:41)
- Departamentul Politic
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Prima întâlnire privind acordul de coabitare - Cazanciuc: Toţi am fost de acord că documentul trebuie să funcţioneze
Ministrul Robert Cazanciuc a declarat că, la întâlnirea cu reprezentanţi ai Preşedinţiei, premisa de la care s-a pornit a fost că acordul preşedinte-premier "trebuie să funcţioneze", că "cei din jurul mesei au venit şi au plecat optimişti", iar în câteva zile va fi o nouă discuţie la nivel tehnic.
Urmărește
684 afișări
Victor Ponta şi Robert Cazanciuc (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)
"Nu aş putea vorbi despre negocieri, ci despre un dialog. Acest document, acordul dintre preşedinte şi premier, are în curprinsul lui un articol referitor la un mecanism de soluţionare a disputelor. Preşedintele, apelând la acest mecanism, a avut loc astăzi această întâlnire între reprezentanţii premierului şi ai preşedintelui. Din punctul meu de vedere, a fost un model de dialog între reprezentanţii unor instituţii. Toţi cei prezenţi am plecat de la ideea că acest acord trebuie să funcţioneze, că trebuie să găsim soluţii în aşa fel încât buna funcţionare a instituţiilor statului să fie asigurată şi prin acest mecanism stabilit în acord. Un exemplu, cred, de întâlnire, de dialog, în care fiecare parte şi-a expus propiile evaluări cu privire la modul în care a funcţionat până acum acordul, dar, în esenţă, a fost o întâlnire în care am convenit că trebuie să mergem mai departe cu acest acord şi trebuie să găsim soluţii în acest sens", a spus ministrul Justiţiei, miercuri seară, la Digi 24.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
El a adăugat că fiecare dintre părţi a făcut propria evaluare, că urmează să fie analizată evaluarea făcută de partenerii de dialog şi în câteva zile să aibă loc o nouă întâlnire la nivel tehnic.
Citeşte şi:
Băsescu: Acordul cu primul ministru a fost încălcat grav de premier. Declanşez marţi consultări tehnice pe punctele din acordul de coabitare încălcate de Ponta
Robert Cazanciuc a subliniat că premisa de la care au plecat "toţi cei din jurul mesei" a fost că "acest acord trebuie să funcţioneze" şi trebuie găsite căile de comunicare pentru a face acest acord să funcţioneze.
Întrebat dacă, în opinia sa, acordul mai poate funcţiona după toate declaraţiile din ultimele zile, Cazanciuc a răspuns că "declaraţiile din ultimele zile se înscriu într-un spaţiu românesc, nu sunt de o mai mare sau mai mică amploare decât alte declaraţii făcute în ultimii ani" şi de aceea crede că este nevoie de un dialog.
"Justiţia este o temă de dezbatere publică şi politică de foarte mulţi ani în România. Dacă rămânem în acest registru al unor declaraţii care, poate, uneori, nu sunt potrivite, mai ales în ceea ce priveşte Justiţia şi ne uităm cu realism la ele, cred că putem să mergem cu siguranţă mai departe, nu are rost să rămânem cantonaţi în jurul unor subiecte de regulă mici chiar şi pentru Justiţie (...) (Declaraţiile - n.r.) nu trebuie scoase dintr-un context politic şi dintr-o dispută politică care, din păcate, de multe ori are în centru Justiţia; pe meritate, pe nemeritate, dar, din păcate, e un subiect care prinde în spaţiul politic românesc şi atunci el este folosit nejustificat în această bătălie politică. (...) În ultimele luni, în acest an sunt marcate în cadrul MCV progrese importante şi atunci este păcat să ne cantonăm în lucruri mai puţin importante chiar şi pentru Justiţie, chiar dacă o declaraţie politică a unui lider politic important poate suna răsunător, apăsător, grav, la adresa Justiţiei. Dar, în economia sistemului, cred că discutăm de lucruri mult mai importante de făcut în această perioadă decât să ne cantonăm pe diverse proceduri care poate uneori nu sunt corect înţelese", a mai spus Cazanciuc.
El a menţionat că este important faptul că participanţii la această primă întâlnire au fost de acord că documentul trebuie să funcţioneze.
"Cred că, pentru o primă întâlnire, faptul că toţi am fost de acord că acest document trebuie să funcţioneze este foarte important. În următoarea întâlnire sper să facem un pas şi să stabilim poate câteva lucruri mai concrete. (...) Toţi cei din jurul mesei astăzi am venit optimişti şi am plecat optimişti şi cred că la următoarea întâlnire putem să stabilim lucruri concrete şi evident le putem şi comunica după ce convenim un mecanism comun", a mai spus Cazanciuc.
Citeşte şi:
Băsescu: Ponta şi Antonescu sacrifică interesele de credibilitate ale României pentru interesele lor interne. Nu-mi voi menţine semnătura pe un acord prin care să ne minţim partenerii străini
Discuţiile dintre reprezentanţii celor două instituţii pe tema acordului de colaborare instituţională dintre preşedinte şi premier au avut loc, miercuri, la o vilă de protocol din Capitală, au declarat anterior surse politice, pentru MEDIAFAX. Din partea preşedintelui Traian Băsescu, la întâlnire au participat consilierii prezidenţiali Cristian Diaconescu şi Iulian Chifu, iar din partea premierului Victor Ponta, ministrul de Externe Titus Corlăţean şi ministrul Justiţiei Robert Cazanciuc.
Traian Băsescu a declarat, marţi, că aşteptările sale în privinţa întâlnirii de miercuri se referă la o analiză cinstită a acelor puncte nerespectate din acordul de coabitare. "Aştept o analiză cinstită a acestui acord de cooperare interinstituţională, care să se finalizeze cu un document agreat de ambele părţi, care să constate nerespectările din acord. Pe urmă îl voi vedea eu şi premierul şi ni-l vom însuşi sau nu. Dar, dacă nu va fi o analiză cinstită, foarte greu să mergem înainte. Foarte greu", a spus Traian Băsescu.
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe