„Le cer membrilor şi simpatizanţilor PRM, dar şi celorlalţi compatrioţi care mai cred în cinste, adevăr şi dreptate, să NU participe la turul II al alegerilor prezidenţiale, de la 6 decembrie 2009. Prin urmare, să boicoteze – prin absenţă şi dispreţ – această mascaradă neruşinată. E singura formă de protest care le-a mai rămas românilor împotriva unei Mafii blestemate, care se eternizează la Putere, de 20 de ani”, se arată într-un comunicat PRM, semnat de Vadim Tudor şi remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX.
El adaugă că a fost furat la alegeri: „Eu am fost furat, ca-n codru, şi la alegerile din 2000, şi la alegerile din 2004, şi la alegerile din 2009. Îmi e şi silă să mai comentez, toţi oamenii zdraveni la cap ştiu bine ce s-a întîmplat. Mai ales fraudele şi fărădelegile strigătoare la cer din acest noiembrie 2009 reprezintă o batjocură umilitoare”.
„E clar că se doreşte ca România să rămînă la statutul de colonie africană. Eu mi-am făcut datoria. Dacă acest popor n-a înţeles, nici acum, că e minţit şi tîlhărit, n-am cum să-l ajut. Mămăliga nu face explozie, aşa e, dar, de cîţiva ani, nici măcar nu mai bolboroseşte”, scrie CV Tudor.
„Despre Traian Băsescu nu mai e nimic de spus: el e un mafiot şi un dement pe fond alcoolic, care e capabil să bage ţara în război civil. Şi în privinţa lui Mircea Geoană m-am lămurit: el ştia, de luni de zile, sondajele reale, mi-a promis că le va da publicităţii, dar stăpînii lui din SUA nu l-au lăsat, fiindcă scenariul era ca eu să fiu redus la 5%”, scrie Vadim Tudor.
El le cere românilor, în concluzie, să nu se ducă la vot pe 6 decembrie: „Nu daţi satisfacţie Mafiei! Ia să vedem, le va ieşi hoţilor socoteala?
„Triste Sărbători de Iarnă mai are ţara asta. Parcă nu se mai termină blestemul. Şi nici Dumnezeu nu ne dă semne că vrea să ne ajute. Nici în 1917, nici în 1940 n-a fost atît de rău ca acum. Asta-i situaţia. Eu rezist. Dar voi?”, se arată în finalul comunicatului.
Potrivit rezultatelor finale provizorii publicate, miercuri, de BEC, Corneliu Vadim Tudor a obţinut, la scrutinul prezidenţial de duminică, 5,56% din voturi.