Primarul ales al staţiunii Buşteni a murit. Ar fi făcut infarct pe terenul de sport
- Primarul ales al staţiunii Buşteni, Emaoil Savin, a murit duminică.
- Primele informaţii arată că a făcut infarct pe terenul de sport.

Emaoil Savin
Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Buşteni au fost sesizaţi despre faptul că pe un teren de sport din staţiune unui bărbat i s-ar fi făcut rău.
Primele verificări arată că, în timp ce se afla pe terenul sportiv, din motive medicale, unui bărbat de 65 de ani, din staţiune, i s-ar fi făcut rău, căzând la nivelul solului şi intrând în stare de inconştienţă.
Bărbatului i s-au efectuat manevre de resuscitare, fiind ulterior transportat la o unitate medicală, unde a fost declarat decesul acestuia.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Surse Reuters: Americanii şi ruşii s-au întâlnit în secret în Elveţia pentru a purta discuţii neoficiale despre războiul din Ucraina
-
Un nou incident legat de cablurile din Marea Baltică. Suedezii au deschis o anchetă
-
Trump-Putin: Întâlnirea depinde de progresele în negocierile de pace
Conform presei din Prahova, este vorba despre Emaoil Savin, care urma să îşi preia funcţia în octombrie.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

