Primarul din Sinaia audiat la DNA Ploieşti, ca martor
Vlad Oprea a stat în sediul DNA Ploieşti aproape două ore, timp în care a fost audiat ca martor.
„Am fost chemat martor într-o cauză şi am răspuns întrebărilor respective. Mi se pare normal şi firesc să fiu prezent de câte ori sunt chemat. Nu are legătură de angajaţii din Primărie. Este dosarul unora care au avut legături, într-un fel sau altul, prin anumite contracte de concensiune”, a declarat Vlad Oprea la ieşirea din sediul DNA Ploieşti
Surse judiciare au declarat corespondentului MEDIAFAX că primarul din Sinaia a fost audiat ca martor într-un un dosar legat de fapte de corupţie. Conform surselor citate, este vorba despre un dosar nou legat de concesiunea unor terenuri de pe raza localităţii Sinaia.
Alte persoane, angajate în cadrul Primăriei din Sinaia, au fost audiate, miercuri, tot în calitate de martori.