Primarul Ilie Bolojan şi senatorul Cornel Popa, candidaţii USL la Primăria Oradea şi CJ Bihor

Primarul din Oradea, Ilie Bolojan (PNL), şi senatorul Cornel Popa, liderul PNL Bihor, sunt candidaţii USL la Primăria Oradea şi la şefia Consiliului Judeţean Bihor, candidaturile lor fiind lansate, marţi, în prezenţa parlamentarilor USL şi a aleşilor locali din judeţ.

Urmărește
308 afișări
Imaginea articolului Primarul Ilie Bolojan şi senatorul Cornel Popa, candidaţii USL la Primăria Oradea şi CJ Bihor

Primarul Ilie Bolojan şi senatorul Cornel Popa, candidaţii USL la Primăria Oradea şi CJ Bihor (Imagine: Alin Matei/Mediafax Foto)

Prezentarea candidaţilor USL Bihor a fost făcută de fostul deputat PSD Claudiu Pop, propus de USL pentru funcţia de viceprimar în Oradea.

"Vreau să-l prezint pe domnul Ilie Bolojan, un om despre care se spun şi se vor mai spune multe, unele bune, altele mai puţin bune. Unii spun, de exemplu, că este încăpăţânat. Eu spun însă că este determinat. Determinarea l-a ajutat pe domnul primar să realizeze Podul Sovata (singurul pod rutier peste Crişul Repede construit în Oradea după 1989 - n.r.), un obiectiv contestat la vremea proiectării şi începerii construcţiei, dar foarte apreciat acum, când orădenii îşi dau seama cât este de util şi când îl traversează zilnic mii de şoferi. Unii, care în trecut au fost la conducere şi doar s-au prefăcut că administrează oraşul, i-au spus domnului Bolojan şi primarul-pedeapsă, dar acesta şi-a ţinut promisiunea făcută în 2008, de a creşte calitatea serviciilor publice şi de a face ordine în Primărie, deosebindu-se de cei care, înaintea sa, s-au obişnuit să rezolve problemele în locuri întunecoase", a spus Pop, amintind că, între 2008 şi 2012, municipalitatea orădeană a realizat 28 de proiecte cu fonduri europene, în valoare de 168 de milioane de euro.

Ilie Bolojan şi-a făcut un bilanţ al actualului mandat şi a prezentat direcţiile celui pentru care candidează la alegerile din 10 iunie. El a afirmat că municipalitatea "va continua să pună la dispoziţia investitorilor amplasamente atractive în parcurile industriale, va colabora cu conducerea CJ Bihor pentru dezvoltarea Aeroportului Oradea (...), va finaliza încă un pod rutier peste Crişul Repede, va asigura asfaltarea tuturor străzilor din toate cartierele vechi până în 2016, înlocuirea tuturor reţelelor de apă şi canalizare din oraş, extinderea reţelelor în cartierele noi".

De asemenea, el a spus că va continua reabilitarea clădirilor vechi şi a Pasajului Vulturul Negru, a cetăţii şi transformarea Ştrandului Municipal în Aquaparc cu apă geotermală.

Candidatul USL la şefia CJ Bihor, Cornel Popa, lider al organizaţiei judeţene a PNL din anul 2001 şi fost deputat de-a lungul a două mandate (2000-2004 şi 2004-2008), iar în ultimii patru ani senator, a declarat că a decis să intre în cursă la alegerile locale întrucât are cinci priorităţi pentru judeţul Bihor.

"(...) mă angajez la următoarele cinci priorităţi: o mai bună administrare şi dezvoltare a judeţului, încurajarea mediului de afaceri şi stimularea înfiinţări a noi locuri de muncă, dezvoltarea agriculturii şi a satului, îmbunătăţirea condiţiilor şi calităţii serviciilor oferite în spitale şi şcoli şi o politică socială corectă pentru pensionari şi alte categorii defavorizate", a spus Cornel Popa.

Până în prezent, doar PDL Bihor şi-a anunţat candidaţii la alegerile locale în judeţ, fiind vorba de directorul Hidroelectrica Bihor, Mihai Groza, pentru Primăria Oradea, şi de şeful Consiliului Judeţean, Radu Ţîrle, care va încerca să obţină un nou mandat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici