Băsescu a constatat că stema de pe pupitrul Administraţiei Prezidenţiale este albastră

Publicat: 15 03. 2010, 19:42
Actualizat: 06 11. 2012, 15:49

În timp ce se îndrepta către pupitrul de la care susţine, de obicei, conferinţele şi declaraţiile de presă de la Palatul Cotroceni, pe care este inscripţionat „Administraţia Prezidenţială” şi pe care este postată şi stema României, şeful statului a privit în mod special către partea din faţă a acestuia, respectiv către stemă.

Astfel, în loc să se îndrepte către pupitru pentru a-şi susţine declaraţia de presă, Traian Băsescu a mers în faţa acestuia, făcând un pas în lateral pentru a privi către stemă. „E albastră”, i s-a adresat un jurnalist.

„He, he. E albastră…Da. Aţi suferit în această perioadă, cred”, i-a răspuns şeful statului, după care a trecut în spatele pupitrului, pentru a-şi începe declaraţia de presă.

În ultimul timp au apărut o serie de referiri în presă, legate de culoarea stemei de pe pupitrul Administraţiei Prezidenţiale, în care se specula că aceasta ar avea culoarea violet.