Primarul Slatinei, Emil Moţ, demisionează pentru a-i permite edilului ales să preia mandatul
„Vă anunţ că voi demisiona din calitatea de primar în funcţie al Municipiului Slatina, pentru a facilita o tranziţie administrativă lină şi pentru a pune stop incertitudinilor generate de situaţia inedită a alegerilor recente, care nu-i permit primarului ales să-şi preia mandatul imediat, ci cu o decalare de trei luni. În egală măsură, viceprimarii actuali vor proceda la fel. Este o decizie luată în numele transparenţei administrative şi pentru a stopa presiunile constante ale PNL, reprezentanţii acestui partid, fiind astfel obligaţi, după îndeplinirea etapelor procedurale, să-şi numească, dintre consilierii locali, doi viceprimari dintre care unul cu atribuţii de primar”, scrie, pe Facebook, primarul Slatinei, Emil Moţ.
El spune că în acest fel le oferă celor din PNL Slatina „să facă administraţie şi să le ofere slătinenilor priceperea, viziunea şi promisiunile menţionate în campania electorală”.
„Este un pas care va facilita implementarea promisiunilor clamate în perioada electorală şi, care, totodată, va pune capăt suspiciunilor pe care PNL le propagă mediatic, în lipsa actelor administrative”, mai spune Moţ.
În plus, Emil Moţ spune că îşi va da demisia şi din calitatea de membru al PSD Slatina, „pentru a evita orice anatemă aruncată în mod incorect asupra unei echipe care reprezintă vocea a peste 12 mii de cetăţeni”.
Alegerile locale din 2024, din Slatina, au adus una dintre cele mai mari surprize ale scrutinului electoral. În oraşul considerat un fief al PSD-ului de ani de zile, s-a impus un candidat liberal, Mario De Mezzo.