Primarul va conduce şedinţele consiliilor locale, potrivit unui proiect de lege aprobat de deputaţi

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 275 voturi "pentru", 3 "împotrivă" şi 6 abţineri, proiectul de modificare a legii administraţiei locale şi a Statutului aleşilor locali potrivit căruia primarul va conduce şedinţele consiliilor locale.

Urmărește
6 afișări

Proiectul prevede că primarul îndeplineşte şi funcţia de a conduce şedinţele consiliilor locale şi că hotărârile consiliilor se vor lua cu votul majorităţii simple, inclusiv cele legate de patrimoniu, majoritatea de două treimi fiind necesară pentru concesionări, închirieri, darea în administrare, achiziţionarea de imobile.

Alte prevederi se referă la validarea mandatelor de consilier, la faptul că instanţele vor constata încetarea înainte de termen a mandatelor de consilier, la sesizarea secretarului general. Primarul şi preşedintele consiliului local vor răspunde în justiţie ca reprezentanţi legali ai autorităţii şi nu personal.

Reprezentanţii PNL Paul Victor Dobre şi Eugen Nicolăescu au criticat prevederea potrivit căreia primarul va conduce şedinţele de consiliu local, arătând că aceasta creează o situaţie neconstituţională.

Deputatul PDL Corneliu Olar a spus, însă, că primarul nu poate influenţa şedinţele prin faptul că el le conduce.

Camera Deputaţilor este prima sesizată cu acest proiect, Senatul fiind Camera decizională.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici