- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (12.03.2015, 13:52)
- Ovidiu Bărbulescu
Primele apeluri de proiecte pentru PO Capacitate Administrativă vor fi lansate în aprilie
Autorităţile guvernamentale estimează că în aprilie vor fi lansate primele apeluri de proiecte în Programul Operaţional Capacitate Administrativă, care are un buget de 658 milioane euro şi vizează dezvoltarea unei administraţii publice şi a unui sistem judiciar eficiente, accesibile şi transparente.
Urmărește
192 afișări
Primele apeluri de proiecte pentru PO Capacitate Administrativă vor fi lansate în aprilie (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)
Ministerul Dezvotării, Liviu Dragnea, a făcut acest anunţ în cadrul evenimentului de lansare a Programului Operaţional Capacitate Administrativă (POCA), organizat joi, la Platul Victoria, în prezenţa premierului Victor Ponta şi a comisarului european pentru politici regionale, Corina Creţu.
"Banii vor fi accesaţi foarte curând. Estimăm că în aprilie lansăm deja primele apeluri de proiecte. În acest context, încurajăm toate instituţiile publice şi toţi potenţialii benficiari să pregătească cererile de finanţare pentru a putea accesa cât mai repede aceste fonduri", a spus Dragnea.
Acesta a precizat că o diferenţă notabilă a noului program pentru exerciţiul financiar 2014-2020 faţă de cel din exerciţiul financiar anterior este accesul instituţiilor din sistemul judiciar şi Ministerul Justiţiei pe domenii de intervenţii precum dezvoltarea şi implementarea de sisteme standard şi instrumente moderne şi eficiente de management; dezvoltarea integrată a sistemului de statistică judiciară, sprijin pentru implementarea noilor coduri, dezvoltarea sistemului naţional de urmărire, administrare şi recuperare a creanţelor provenite din infracţiuni sau dezvoltarea abilităţilor personalului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru accidentul din 2 mai. În accident au murit doi tineri. Decizia nu este definitivă
-
Scandal între vecini în Capitală: Bătrân agresiv, imobilizat de poliţişti. Surse: Cel agresat ar fi David Popovici
-
WhatsApp spune că jurnaliştii şi membrii societăţii civile au fost ţinta unui spyware israelian
Potrivit lui Dragnea, o noutate în cadrul programului este susţinerea societăţii civile, ONG-urile şi partnerii sociali fiind parteneri eligibili, urmărindu-se un parteneriat real între administraţia publică şi societatea civilă. În acest sens, proiectele finanţate vor urmări dezvoltarea de instrumente independente de monitorizare şi evaluare a politicilor publice, dezvoltarea de acţiuni de formulare şi promovare de propuneri alternative la politicile publice iniţiate de Guvern, dezvoltarea de instrumente de consolidare a dialogului social şi civic, dezvoltarea de proceduri, mecanisme pentru susţinerea şi promovarea dezvoltării la nivel local şi de interacţiune cu autorităţile şi instituţiile administraţiei publice, dezvoltarea de proceduri pentru susţinerea şi promovarea iniţiativelor de reformă a administraţiei publice, dezvoltarea capacităţii partenerilor sociali şi a ONG-urilor prin instruiri, activităţi întreprinse în comun, efectuarea de sondaje privind percepţia publică, studii, analize şi cercetări ştiinţifice privind aspecte legate de corupţie.
POCA va fi, totodată, disponibil în premieră şi pentru structurile de ordine publică, securitate şi siguranţă naţională.
Premierul Victor Ponta a arătat că, din cele şapte programe operaţionale, cinci au fost deja aprobate, rămânând încă de aprobat Programele Operaţionale pentru Infrastructura Mare şi Regional.
Ponta a cerut miniştrilor să îşi întărească echipele de negociere şi să pregătească ghiduri transparente, clare şi simple, exprimându-şi speranţa de a scăpa de "tragedia achiziţiilor publice".
"Să scăpăm de tragedia achiziţiilor publice, fără de care, de fapt, degeaba facem tot ce facem. Dacă orice achiziţie publică pentru a utiliza bani europeni începe la vreo doi ani şi jumătate după ce am lansat efectiv proiectul, vă daţi seama că pare oarecum o muncă în zadar", a spus premierul.
Comisarul european pentru politica regională, Corina Creţu, a arătat că România va avea în Comisia Europeană întotdeauna un partener în privinţa modernizării şi întăririi capacităţii administrative.
"În ceea ce priveşte Programul Operaţional Capacitate Administrativă, Comisia Europeană apreciază angajementul României de a se ocupa de deficienţele din admnistraţia publică şi de a îmbunătăţi funcţionarea sistemului judiciar", a spus Corina Creţu, care a arătat că, în opini sa, capacitatea administrativă este mai importantă decât banii.
Autorităţile îşi propun prin POCA dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor a aproximativ 90.000 de persoane din autorităţile şi instituţiile beneficiare ale programului, să susţină direct aproximativ 250 de autorităţi şi instituţii publice, precum şi instituţii din sistemul judiciar, iar, indirect, să sprijine aproximativ 1.500 de autorităţi şi instituţii publice, precum şi instituţii din sistemul judiciar.
Alocarea totală a POCA pentru 2014-2020 este de 658,29 milioane euro, din care 553,19 milioane de euro din Fondul Social European şi 105,10 milioane euro contribuţie naţională. Diferenţa totală de alocare faţă de perioada 2007- 2013 este de 413,59 milioane euro.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Produsul adorat de români în comunism care a reapărut în magazine. Costă doar 1.79 lei în Mega Image
CANCAN.RO
David Popovici a cerut ordin de PROTECȚIE după ce un vecin a vrut să-i dea foc la bolidul de 150.000 de euro!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe