Primele declaraţii ale premierului desemnat: Până joi, România trebuie să aibă un Guvern votat

Publicat: 13 06. 2023, 14:50
Actualizat: 13 06. 2023, 14:52

Premierul desemnat Marcel Ciolacu i-a mulţumit marţi lui Nicolae Ciucă, care şi-a depus mandatul, despre care a spus că „prin gestul său, România a trecut într-o etapă de democraţie consolidată”.

„Dacă Guvernul condus de Nicolae Ciucă a adus şi a fost despre stabilizarea României, îmi doresc ca viitorul Guvern, condus de către mine, să fie despre economie şi reformă. În primul rând, până joi, România trebuie să aibă un Guvern votat şi pe urmă să venim la dumneavoastră pentru depunerea jurământului”, a declarat, la Palatul Cotroceni, Marcel Ciolacu.

Despre desemnarea sa, liderul PSD a spus că „aduce în egală măsură şi o mare responsabilitate şi doresc să mă ridic la nivelul acestei responsabilităţi”.