”Comisia Europeană urmăreşte cu mare îngrijorare evenimentele recente privind respectarea literei legii în România. Atât conţinutul cât şi procedura ultimelor schimbări, realizate prin ordonanţă de urgenţă, fără o consultare cu judiciarul, par să fie în contradicţie directă cu recomandările Comisiei, făcute prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare, susţinut de toate statele membre.
Aşadar, Comisia va solicita explicaţii Guvernului României privind modificările recente. Permiteţi-mi să vă amintesc că raportul nostru din luna noiembrie cere României . De asemenea, cere
Modificările recente urmează o altă direcţie. Cum am mai spus, România trebuie să reia urgent procesele de reformă. Acest lucru înseamnă să meargă înainte, nu înapoi şi să se abţină de la orice paşi care inversează progresul îndeplinit în ultimii ani”, a declarat unul dintre purtătorii de cuvânt ai Comisiei Europene la solicitarea MEDIAFAX.
OUG pentru modificarea legilor justiţiei şi a unor regulamente privind admiterea la INM a fost adoptată, marţi, în şedinţa de Guvern, a anunţat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. Ministrul a subliniat că propunerile de modificare au venit din partea CSM.
Actul normativ adoptat de Executiv prevede o serie de modificări, precum numirea procurorilor de rang înalt sau chiar atribuţiile şefului Secţiei de anchetă. Una dintre prevederi arată că şeful Secţiei de anchetă poate dispune asupra tuturor soluţiilor cu magistraţi.