Primul tur al alegerilor din Bucureşti s-a încheiat

Membrii BEM au semnat, miercuri, cu câteva excepţii, procesul-verbal cu rezultatele obţinute după centralizarea tuturor voturilor bucureştenilor, momentul în care documentul este remis BEC reprezentând finalul turului I de scrutin în Capitală.

Urmărește
21 afișări
Imaginea articolului Primul tur al alegerilor din Bucureşti s-a încheiat

Alegerile în Bucureşti s-au încheiat (Imagine: Mediafax Foto)

Patru membri BEM nu au semnat procesul-verbal cu rezultatele alegerilor din Bucureşti, iar un al cincilea şi l-a asumat "cu obiecţii", potrivit preşedintelui Biroului Electoral Municipal, Ileana Dănăilă.

Cei patru care nu au semnat documentul sunt reprezentantul PNL în BEM, Mihai Bălăşescu, care şi-a motivat decizia prin faptul că rezultatele conţinute de document nu reflectă realitatea scrutinului, reprezentanţii PSD, PNG, cel al Partidului Naţional Democrat Creştin (PNDC), care a lipsit de la convocare.

Cel care a semnat cu obiecţii a fost reprezentantul PDL, care nu a precizat ce l-a nemulţumit.

Semnarea procesului-verbal cu rezultatele finale reprezintă, conform legii, validarea lor.

Preşedintele BEM a declarat că documentul va pleca, miercuri seară, însoţit de centralizarea rezultatelor, către Biroul Electoral Central.

Legea prevede că procesul-verbal dintr-o anumită circumscripţie poate fi depus şi este un act oficial chiar dacă nu este semnat de toţi membrii Biroului Electoral de Circumscripţie.

După centralizarea voturilor din toate cele 1.181 de secţii din Capitală, candidatul independent la Primăria Capitalei, Sorin Oprescu, a obţinut 30,12% din voturi, iar principalul contracandidat, Vasile Blaga (PDL), 29,56% din voturile valabil exprimate.

Astfel, Sorin Oprescu conduce cu 164.219 voturi, în timp ce candidatul PDL Vasile Blaga a fost votat de 161.165 de bucureşteni.

Pe locurile următoare s-au clasat reprezentantul PSD Cristian Diaconescu, votat de 67.251 de alegători, urmat de liberalul Ludovic Orban, cu 64.636 de voturi, şi de Cozmin Guşă (PIN), cu 31.442 de voturi.

Pentru Primarul General al Capitalei au fost înregistrate 545.170 de voturi valabil exprimate, nule fiind 14.696 de voturi.

BEM a anunţat şi numărul de mandate obţinute de partidele care au întrunit numărul necesar de voturi pentru a intrat în Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

PDL a obţinut 24 de mandate, PSD 15 mandate, PNL şapte mandate, iar PRM şi PNG, câte trei mandate. După redistribuire, operaţiune făcută tot de softul de la statistică, PSD, PNG şi PNL au mai primit câte un mandat.

Astfel, pentru CGMB, PDL a primit 195.702 voturi, PSD - 129.357, PNL - 62.701, PNG - 30.285, iar PRM - 28.191 voturi. Numărul voturilor valabil exprimate a fost de 532.603, iar 27.235 de voturi au fost nule.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici