PRM anunţă excluderea Danielei Buruiană, "calul troian al SRI"

Partidul România Mare a decis excluderea deputatei Daniela Buruiană-Aprodu din cadrul formaţiunii, motivând decizia prin "încăpăţânarea diabolică de a se certa cu toată lumea din jurul ei" şi prin "neruşinarea de a fi «calul troian» al SRI în PRM", deşi Buruiană anunţase anterior că demisionează.

Urmărește
2 afișări
Imaginea articolului PRM anunţă excluderea Danielei Buruiană, "calul troian al SRI"

PRM anunţă excluderea Danielei Buruiană, "calul troian al SRI"

Conducerea PRM "a luat act, cu scârbă, de declaraţiile mizerabile" ale Danielei Buruiană-Aprodu, precizează Biroul de presă al formaţiunii într-un comunicat remis, luni, agenţiei MEDIAFAX, precizând că "această femeie imposibilă este informatoare a SRI, încă de pe timpul lui Virgil Măgureanu".

PRM apreciază că declaraţiile Danielei Buruiană-Aprodu "se adaugă întregului ei comportament aberant din ultima perioadă". Partidul România Mare subliniază de asemenea "dispreţul" acesteia faţă de alegătorii săi din Brăila - "care au trimis-o în Parlament, dar care n-au văzut-o la faţă, de trei ani, în circumscripţie" - şi menţionează că "în ultimele zece zile această individă nici nu a mai dat pe la sediul central al PRM, deşi alegerile se apropiau".

PRM susţine că a fost informat de "numeroase cadre specializate în munca de informaţii", că Daniela Buruiană-Aprodu, "această femeie, imposibilă, este informatoare a SRI , încă de pe timpul lui Virgil Măgureanu, ea profitând din plin de statutul ei de «cal troian» în interiorul PRM şi angajându-şi ginerele ca ofiţer chiar în SRI".

"Este limpede că stăpânii ei din SRI (care o şantajează cu trecutul său scandalos), au retras-o din campanie, cu 10 zile înainte de alegeri iar acum au asmuţit-o împotriva conducerii PRM, fără ca ea să sufle o vorbă despre fraudarea alegerilor, mai ales în favoarea şovinilor unguri", conchide PRM.

Deputatul PRM Daniela Buruiană a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că demisionează din funcţia de secretar executiv al partidului, dar nu renunţă la mandatul parlamentar, aşa cum a propus liderul formaţiunii, Corneliu Vadim Tudor.

Preşedintele PRM Corneliu Vadim Tudor a anunţat, duminică seara, după ce exit-poll-urile au indicat un scor sub pragul electoral pentru partidul său la europarlamentare, că demisionează din Parlament, pentru că formaţiunea sa a fost "furată".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici