- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
PRM propune acordarea unei prime de plecare din ţară a ungurilor
Secretarul general al PRM, Gheorghe Funar, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Arad, că în urma “precedentului extrem de periculos” privind autonomia Kosovo, PRM cere Parlamentului aprobarea unei legi privind acordarea de prime de plecare din ţară a ungurilor nemulţumiţi.
PRM propune acordarea unei prime de plecare din ţară a ungurilor
Funar a declarat că PRM are o iniţiativă legislativă ce va fi supusă dezbaterilor în Parlament şi care prevede acordarea unor prime de plecare din ţară a celor care nu recunosc statul naţional unitar român.
“Kosovo este un precedent extrem de periculos, iar după ce ungurii ne-am minţit atâţia ani că nu vor autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc, acum s-au găsit lideri care să declare că modelul Kosovo poate fi aplicat şi în România. Noi propunem însă ca cei care nu recunosc statul naţional unitar să plece în ţara în care le convine, iar statul român să le acorde o primă de 1.000 de euro pentru asta”, a spus Funar.
ULTIMELE ȘTIRI
-
„Oricine intră în parlament, intră în Rusia”, afirmă președintele Georgiei, Salome Zourabichvili.
-
„Gladiator II” sub lupa istoricilor: Ficţiune spectaculoasă sau adevăr denaturat?
-
Parisul va avea o nouă forţă în fotbal şi nu este PSG. Klopp aşteptat în proiect. Una dintre cele mai bogate dinastii de pe planetă a cumpărat Paris FC
-
Alegeri prezidenţiale 2024.Votul în Diaspora: Peste 52.000 de români au votat deja
Liderul PRM a adăugat că iniţiativa legislativă mai prevede ca cei care vor să plece din ţară să-şi poată vinde bunurile statului român la preţul pieţei, “pentru a nu le căra cu căruţa”. “Asta, însă, numai dacă pleacă de aici pentru minimum 25 de ani”, a completat Funar.
Secretarul general al PRM a spus că partidul său va înainta Parlamentului şi o iniţiativă legislativă care prevede “restabilirea structurii etnice” în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, conform statisticilor din 1989. “Peste 50.000 de români au fost alungaţi după Revoluţie din aceste judeţe”, a susţinut Funar, care nu a precizat pe ce probe îşi bazează afirmaţia. El a spus că, potrivit iniţiativei legislative, românii care vor să se stabilească în cele trei judeţe ar urma să primească de la stat teren, un miliard de lei vechi pentru construirea unei case şi un loc de muncă.
Deputatul UDMR de Covasna Antal Arpad Andras va merge, la sfârşitul acestei săptămâni, împreună cu europarlamentarul Sogor Csaba, în Pristina, pentru a participa la momentul în care va fi proclamată independenţa provinciei Kosovo.
Deputatul UDMR de Covasna Antal Arpad Andras a declarat, vineri, că a atras atenţia, încă la începutul anului, asupra faptului că cea mai mare provocare a anului 2008 din perspectiva comunităţii maghiare din Transilvania este aceea de a se folosi în mod inteligent de modul în care se va rezolva situaţia provinciei Kosovo, respectiv de a sensibiliza forţele cele mai importante din punct de vedere politic pentru a sprijini autonomia Ţinutului Secuiesc.
Premierul din Kosovo, Hashim Thaci, a confirmat sâmbătă că independenţa provinciei din sudul Serbiei va fi proclamată duminică.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO