Prima pagină » Politic » Problema României, ignorată joi la Bruxelles. Iohannis nu a reuşit să schimbe agenda Consiliului European

Problema României, ignorată joi la Bruxelles. Iohannis nu a reuşit să schimbe agenda Consiliului European

Preşedintele Klaus Iohannis nu a reuşit să schimbe agenda şi să introducă în recomandările Consiliului European de joi acceptarea României în Spaţiul Schengen, arată europarlamentarul Eugen Tomac.
Problema României, ignorată joi la Bruxelles. Iohannis nu a reuşit să schimbe agenda Consiliului European
Laura Buciu
15 dec. 2022, 09:26, Politic

Tomac spune că joi, la Bruxelles, nu se va discuta despre Schengen.

„Preşedintele Iohannis ne-a cerut să avem răbdare şi să nu acţionăm emoţional în chestiunea Schengen. Ne-a asigurat că ieri sau astăzi va dezbate umilinţa prin care a trecut România la reuniunea de la Bruxelles. Am citit scrisoarea Preşedintelui Consiliului European, domnul Charles Michel, adresată şefilor de stat şi de guvern din Uniunea Europeană, aceasta fiind redactată pe 12 decembrie, la 4 zile după ce Austria a încălcat principiul cooperării loiale intre instituţiile europene şi ne-a blocat accesul în Schengen”, spune Eugen Tomac.

Potrivit europarlamentarului PMP, surpriza este „uriaşă”: „atât în scrisoarea de convocare a Consilului European, cât şi în ordinea de zi pentru astăzi (joi – n.r.), pentru că lipseşte cu desăvârşire subiectul Schengen. Prin urmare, preşedintele Iohannis n-a reuşit să schimbe agenda şi să introducă la recomandări ale Consiliului European de astăzi acceptarea noastră în spaţiul Schengen”, mai spune Tomac.

Europarlamentarul PMP spune că în acest moment devine tot mai evident că singura şansa reală pentru a corecta discriminarea României rămâne „să reclamăm Consiliul Uniunii Europene la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Restul sunt doar declaraţii politice”.