Boureanu a declarat că opţiunea lui se bazează pe rezultatele unui sondaj de opinie, în care, la capitolul "Încredere", s-a clasat înaintea actualului preşedinte al Consiliului Judeţean, Constantin Nicolescu, preşedintele PSD Argeş.
"Sunt convins că vom învinge în această luptă. Am luat această decizia de a candida după o analiză atentă şi după discuţiile pe care le-am avut în partid şi cu alegătorii din Argeş. M-au convins încrederea pe care mi-au acordat-o argeşenii şi susţinerea conducerii partidului pentru această candidatură", a declarat deputatul Cristian Boureanu.
Posibilii contracandidaţi ai lui Boureanu pot fi actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, şi deputatul Adrian Miuţescu, preşedintele PNL Argeş. Ambii şi-au manifestat dorinţa de a candida, dar candidaturile lor nu au fost încă anunţate oficial.
Surse din PNL au susţinut, la începutul lunii martie, că deputatul PDL Cristian Boureanu ar putea intra în cursa electorală pentru funcţia de primar în Piteşti, acesta fiind singurul cu şanse reale de a-l învinge pe actualul primar PSD Tudor Pendiuc, însă Boureanu declara că aceasta nu înseamnă că va decide neapărat să candideze.