Procedurile de desemnare a noului Guvern

Publicat: 13 10. 2009, 17:02
Actualizat: 06 11. 2012, 15:08

Potrivit articolului 103 din Constituţie, preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament, iar candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi UDMR a fost adoptată, cu 254 de voturi „pentru” şi 176 „împotrivă”, potrivit anunţului oficial, iar Guvernul Boc se consideră demis, fiind prima dată în perioada postrevoluţionară când o astfel de moţiune trece în Parlament.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că a invitat partidele la consultări, începând cu ora 17.00, precizând că obiectivul său este ca perioada de criză politică să fie limitată.

Primii aşteptaţi la Cotroceni sunt reprezentanţii minorităţilor naţionale, între 17.00 şi 17.30, urmaţi de UDMR, între 17.45 – 18.15, PNL între 18.30 şi 19.00, PSD+PC de la ora 19.15, la 19.45, iar ultimii vor fi reprezentanţii PDL, de la ora 20.00.

Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat, marţi, că prioritare sunt, în cursul acestei zile, consultările între partide, şi că discuţiile cu preşedintele pot avea loc miercuri, în funcţie de programul şefului statului.