Prima pagină » Politic » Şi lui Gigi Becali i s-a propus să facă „lobby” în PE

Şi lui Gigi Becali i s-a propus să facă „lobby” în PE

Europarlamentarul Gigi Becali şi-a povestit, marţi, comentând cazul Severin, propria păţanie din Parlamentul European cu o firmă de lobby.
Şi lui Gigi Becali i s-a propus să facă

Becali mărturiseşte că s-a enervat când a auzit la Bruxelles cuvântul „lobby”, despre care şi-a dat seama imediat că-l poate băga în bucluc, scrie Gândul.

„Lobby…ce e aia lobby?!”, a început Becali, care nici nu vrea să audă de una ca asta. „Că a venit şi la mine unu, că face el lobby, îl ştie toată lumea pe acolo”. Europarlamentarul spune că s-a ţinut tare şi n-a intrat în ispită. L-a repezit imediat: „Du-te, bă, de aici, dă-i drumul de aici, că nu-mi spui tu cum să votez”. Becali nici nu prea are cum vota, fiind mai tot timpul prezent în ţară.

Reporterii de la Sunday Times au înregistrat o discuţie cu europarlamentarul PSD Adrian Severin în biroul acestuia de la Strasbourg, material video-audio în care eurodeputatul vorbeste despre demersurile făcute pentru introducerea unui amendament la o directivă europeană.

Reporterii ziarului britanic le-au propus mai multor deputaţi să plătească 100.000 de euro în schimbul unor amendamente a căror adoptare ar putea-o obţine. Cei trei deputaţi au acceptat.

Adrian Severin, fost vicepremier român, a trimis un e-mail falşilor lobbyişti, afirmând: „Doar ca să ştiţi că amendamentul pe care îl vreţi a fost depus la timp”. La scurt timp, el a trimis o factură de 12.000 de euro pentru „servicii de consiliere”.

În urma dezvăluirii făcută de Sunday Times, conservatorul austriac Ernst Strasser şi fostul ministru sloven de Externe, Zoran Thaler, au demisionat.