Procurorii i-au prezentat deputatului PDL Dan Păsat materialul de urmărire penală

Procurorii anticorupţie au început prezentarea materialului de urmărire penală în dosarul în care Dan Păsat este acuzat de şantaj, iar marţi deputatul PDL a luat la cunoştinţă o serie de probe.

Urmărește
7 afișări

La ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), unde a stat aproximativ două ore, deputatul PDL Dan Păsat a spus că el nu mai vrea să facă niciun fel de declaraţie, iar informaţii despre acuzaţiile din dosarul său vor fi date doar de către avocatul lui.

Avocatul Alexandru Chiciu a arătat că s-a început prezentarea materialului de urmărire penală în cazul deputatului Dan Păsat. Ela precizat că marţi acesta a luat la cunoştinţă o serie de probe ale procurorilor, între care şi un raport al Curţii de Conturi referitor la una dintre societăţile care are calitatea de parte vătămată în acest dosar şi despre care raportul arată că are datorii la stat de 13 miliarde de lei. Avocatul s-a arătat surprins de faptul că o societate datoare statului poate avea calitate de parte vătămată în dosarul deputatului PDL.

În plus, avocatul a menţionat că, din punct de vedere procedural, dosarul întocmit de procurori pe numele clientului său este în regulă, arătând că nu a semnalat vicii procedurale până în acest moment.

Despre decizia lui Dan Păsat de a nu mai da declaraţii presei, avocatul a arătat că nu este din motiv că are vreo preoblemă cu presa, ci pentru că respectă etapa procedurală a prezentării probelor la DNA, pe care nu doreşte să le discute în spaţiul public la acest moment.

Avocatul a mai arătat că Dan Păsat va mai veni la DNA, pentru a vedea toate probele din dosarul său.

Întrebat ce acuzaţii i se aduc în acest dosar lui Bogdan Cantaragiu, avocatul a spus că nu îl apără el, aşa că nu poate da detalii.

Ministerul Justiţiei a transmis Camerei Deputaţilor, în 4 noiembrie 2010, solicitarea procurorilor privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului PDL de Giurgiu Dan Păsat, acuzat de şantaj, cerere respinsă de Parlament. Astfel, Păsat este cercetat în stare de libertate de DNA.

În 11 februarie, procurorii i-au impus deputatului PDL Dan Păsat - suspendat din partid - aplicarea interdicţiei de a nu părăsi ţară. Păsat nu are voie să ia legătura cu martori sau cu ceilalţi inculpaţi din dosar şi trebuie să respecte un orar impus impus de secţia de poliţie din raza sa teritorială.

La data de 18 februarie 2010, faţă de Dan Păsat s-a dispus urmărirea penală în legătură cu două infracţiuni de şantaj, iar la data de 28 iunie 2010 cercetările au fost extinse, fiind dispusă urmărirea penală faţă de Păsat şi sub aspectul celorlalte infracţiuni menţionate în cererea de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive.

Potrivit DNA, în perioada 2009 - 2010 Dan Păsat, în calitate de deputat, iar din data de 21 decembrie 2009 şi de secretar general al Partidului Democrat Liberal, în cadrul organizaţiei judeţene Giurgiu, cu încălcarea regimului incompatibilităţilor în exercitarea demnităţii publice de parlamentar, prin acţiuni de şantaj ori prin folosire a autorităţii şi influenţei ca om politic decurgând din funcţia de conducere din partid, a acţionat pentru a obţine, pentru sine sau pentru persoane apropiate, beneficii necuvenite provenind din contractele de achiziţii publice încheiate cu primării de pe raza judeţului Giurgiu şi derulate prin firma sa - SC Prod Invest SRL, pe care o controla şi o conducea în fapt. Atunci când a întâmpinat opoziţie din partea reprezentanţilor administraţiei publice locale ori a firmelor care îşi adjudecaseră contractele de achiziţie publică, inculpatul a recurs la diverse forme de intimidare, mergând până la ameninţări şi acte de violenţă.

În acest dosar este acuzat şi Bogdan Cantaragiu, fostul preşedinte al PDL Giurgiu şi actualul lider al organizaţiei sectorului 1 Bucureşti, acesta fiind audiat în 9 martie de procurorii DNA. Deputatul PDL Bogdan Cantaragiu este acuzat, la rândul său, de săvârşirea infracţiunii prevăzute la art. 13 din Legea 78/ 2000 - "fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid (…) de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani". Cantaragiu s-ar fi folosit de influenţa sa pentru a determina un primar din judeţul Giurgiu să favorizeze obţinerea unor beneficii de către SC Prod Invest SRL, unde Dan Păsat figurează ca asociat, potrivit unor surse judiciare.

(Serviciul FOTO al agenţiei MEDIAFAX vă pune la dispoziţie iamgini)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici