Ea a arătat că sunt foarte multe lucruri de supus despre „performanţele” de ambasador ale lui Baconschi. Vasilescu a adăugat că despre Baconschi, în calitate de ministru, nu se poate spune mare lucru, deoarece a ratat cel mai important obiectiv al României din mandatul Boc, intrarea în Schengen.
Senatorul PSD i-a citit lui Baconschi câteva versuri: „Mai trece o noapte şi mai trece-o zi/ Se-ascute lupta dintre clase/ Iar chiaburii se arată a fi/ Elemente tot mai duşmănoase”, după care l-a întrebat dacă îşi aminteşte de această poezie. Olguţa Vasilescu a spus, în final, că poezia este scrisă de „un ilustru predecesor”, al ministrului, adică de către tatăl acestuia, A.E Baconsky.
„Un asemenea tupeu, domnule ministru, nu îl spală nici măcar o cadă de jacuzzi”, a susţinut Vasilescu.
În replică, ministru de Externe a subliniat că tatăl său a fost urmărit toată viaţa de Securitate şi că social-democrata ar fi putut să afle aceste informaţii de la fostul ei „patron”, Corneliu Vadim Tudor
„Mi-e jenă pentru dumneavoastră, pentru că aţi coborât atacurile la adresa unui mare om”, a mai declarat Teodor Baconschi.
În cele din urmă, moţiunea a fost respinsă.