„Singurele fraude pentru care se fac anchete sunt fraude privind luarea ilegală de acte de identitate pentru a împiedica cetăţenii să se ducă la vot. Aceste forme sunt abuzive şi de natură să-i ameninţe voalat pe cetăţeni că nu vor mai avea locurile de muncă stabile, cum se întâmplă pe Valea Jiului. Există asemenea semnale în mai multe judeţe, MAI le semnalează, iar prefecţii au cerut autorităţilor să declanşeze investigaţii în Dolj, Gorj, Galaţi, Vaslui, unde există asemenea tentative„, a spus Duvăz, într-o conferinţă de presă.
Potrivit lui Duvăz, în judeţele Dolj, Gorj, Galaţi şi Vaslui a fost raportată existenţa unor tentative de împiedicare a prezenţei la vot, prin cererea actelor de identitate ale cetăţenilor sub pretextul actualizării listelor de ajutor social sau prin exercitarea de presiuni din partea autorităţilor publice prin ameninţarea voalată a celor care intenţionează să se prezinte la vot.
Duvăz a spus că USL nu poate lua măsuri pentru a împiedica boicotul anunţat de PDL, el arătând că autorităţile nu pot decât să facă recomandări astfel încât cetăţenii să vină la vot, pe de o parte, şi, pe de altă parte, să vegheze să nu fie împiedicaţi să-şi exercite dreptul de vot şi să îi pedepsească pe cei care i-ar împiedica.
Poliţiştii de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui verifică în comune din judeţ dacă reprezentanţi ai primăriilor au reţinut cărţi de identitate ale unor persoane care primesc ajutor social pentru ca acestea să nu poată vota la referendum, a informat, miercuri, Poliţia Română.
Poliţiştii din Gorj s-au sesizat din oficiu, marţi, şi au deschis un dosar penal în care se fac cercetări după ce presa a relatat că unor angajaţi ai unei unităţi minieri li s-ar fi luat cărţile de identitate de către conducere, pentru a nu putea participa la referendum, potrivit IPJ Gorj.