El va avea o întrevedere cu Catherine Day, secretar general al Comisiei Europene. De asemenea, ministrul Afacerilor Externe va avea şi întrevederi la NATO, cu secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen, precum şi cu adjunctul secretarului general, Alexander Vershbow.
Discuţiile cu oficialul european se vor axa asupra principalelor subiecte aflate pe agenda europeană şi a altor teme de interes prioritar pentru România: reprezentarea cetăţenilor români în instituţiile comunitare, Mecanismul de Verificare şi Cooperare, aderarea României la spaţiul Schengen.
Ministrul Afacerilor Externe va aborda în dialogul cu conducerea NATO o serie de teme de interes aflate pe agenda summit-ului Alianţei de la Chicago, din perioada 20-21 mai, cum ar fi apărarea antirachetă, politica privind parteneriatele Alianţei Nord-Atlantice, cu accent pe vecinătatea NATO şi regiunea extinsă a Mării Negre.
Vor mai fi discutate procesul de tranziţie din Afganistan, stadiul iniţiativei Smart Defense, lansată de Secretarul General al NATO, dar şi alte teme curente de pe agenda globală de securitate, precizează MAE.