Jho Low, un fugar din Malaezia care a fost acuzat ca fiind creierul fraudei de 1MDB, a plătit iniţial 6 milioane de dolari lui Broidy pentru a face lobby la Departamentul de Justiţie al SUA pentru a opri ancheta şi a promis încă 75 de milioane de dolari dacă lobby-ul va reuşi, se arată în dosar, relatează CNBS.
Broidy a fost acuzat la Curtea Districtuală a SUA din Washington, D.C., printr-un document care este de obicei utilizat atunci când un inculpat a fost de acord să pledeze vinovat.
Documentul spune că Broidy a fost de acord să facă lobby pe lângă administraţia Trump şi Departamentului Justiţiei să renunţe sau să rezolve favorabil ancheta unui „cetăţean străin” pentru rolul său în deturnarea de miliarde de dolari din fondul de dezvoltare al statului din Malaezia, cunoscut sub numele de 1MDB.
Fostul lider PSD Liviu Dragnea a fost în ianurarie 2017 în SUA, alături de premierul de la acea vreme Sorin Grindeanu, pentru a participa la evenimentele de învestire a preşedintelui Donald Trump. Invitaţia a fost făcută atunci de Elliot Broidy, care era vicepreşedinte al comitetului de investire a preşedintelui Statelor Unite.
La dineul informal din săptămâna inaugurării care a avut loc la Trump International Hotel de lângă Casa Albă, Broidy i-a făcut cunoştinţă lui Trump cu doi politicieni din România. The New York Times a menţionat anul trecut că unul dintre ei era Liviu Dragnea care între timp a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare.