Iniţiativa legislativă a senatorului liberal Nicole Vlad Popa prin care senatorii îşi pierd mandatul în cazul unei condamnări cu executare sau cu suspendare a fost trimisă luni de Biroul Permanent al acestui for Comisiei de regulament.
„Am luat act, am înaintat Comisiei de regulament propunerea, eu spun că într-o săptămână avem raportul. De altfel, supunem aprobării modificarea regulamentului, mai avem o chestiune legată de o hotărâre a Curţii Constituţionale care a considerat că două articole din regulament sunt neconstituţionale. Cu această ocazie le modificăm”, a precizat vicepreşedintele Senatului Ioan Chelaru după şedinţa Biroului Permanent.
Senatorul Nicolae Vlad Popa a iniţiat un proiect de lege prin care calitatea de senator încetează ca urmare atât a unei condamnări cu executare, cât şi a uneia cu suspendare.
„Calitatea de senator încetează la data întrunirii legale a Senatului nou ales, precum şi în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale ca urmare a condamnării definitive la închisoare cu executarea pedepsei sau în cazul suspendării executării pedepsei, de incompatibilitate sau deces”, prevede propunerea legislativă.
Citeşte şi: Cererea DNA de urmărire penală a lui Gabriel Oprea pentru ucidere din culpă, votată de plenul Senatului luni, 19 septembrie
Citeşte şi: Cristian Buşoi, lider PNL Bucureşti: Este aproape exclus ca Dacian Cioloş şi miniştrii tehnocraţi să candideze pe listele PNL
Citeşte şi: PMP îi cere lui Cioloş să modifice din nou legislaţia electorală pentru a scoate CNP-ul din listele de semnături
Citeşte şi: Dragnea leagă plecarea lui Tobă de organizarea alegerilor: MAI parcă e un minister blestemat; Tobă, un bun profesionist