- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (09.10.2018, 15:02)
- Diana Grigore
Proiect, după REFERENDUM: Persoanele care vor încheia un parteneriat civil nu vor putea să adopte copii
Deputatul PSD Florin Manole a declarat, marţi, că proiectul de lege privind parteneriatul civil va reglementa viaţa familială pentru persoanele de acelaşi sex sau care nu sunt căsătorite, însă acestea nu vor putea să adopte copii. Parteneriatul civil se va încheia la starea civilă, anunţă deputatul.
Urmărește
3528 afișări
Proiect, după REFERENDUM: Persoanele care vor încheia un parteneriat civil nu vor putea să adopte copii
„Proiectul vine în urma jurisprudenţei CEDO şi în urma jurisprudenţei recente a CCR şi are legătură cu viaţa de familie, cu acest drept. Are prevederi care se referă la chestiuni patrimoniale, la chestiuni privind datoriile, moştenirile, etc. Urmarea genului de uniri consensuale atât în persoanele de acelaşi sex cât şi pentru persoanele de sexe diferite care nu aveau niciun fel de protecţie juridică. Şi cazul Coman Hemilton este important în această discuţie pentru că a arătat ce înseamnă să lipsească din legislaţia românească protecţia juridică pentru genul acesta de persoane. Proiectul interzice explicit adopţiile”, a declarat deputatul PSD Florin Manole, iniţiatorul proiectului de lege.
Deputatul PSD susţine că „parteneriatul civil se va putea încheia la starea civilă”. Întrebat cum se va putea „rupe” acest parteneriat civil, el a răspuns: „Există mai multe posibilităţi. O variantă este aceea a înţelegerii dintre părţi, sau poate fi denunţat de una dintre părţi, dar sunt chestiuni tehnice”.
Acesta a anunţat că săptămâna viitoare va fi depus proiectul de lege privind parteneriatul civil, ca urmare a unei cereri iniţiate de CNCD.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Avertismentul lansat de premierul polonez Tusk: UE trebuie să se înarmeze pentru a „supravieţui” unei lumi incerte
-
Intrarea în Schengen şi deschiderea autostrăzilor de la Craiova la Paşcani încing piaţa de logistică
-
Consiliul UE adoptă recomandări pentru ţările în procedură de deficit excesiv, între care România
„Săptămâna viitoare o să depunem, împreună cu colegi de la alte partide politice, un proiect care are următorul istoric; A fost iniţial un draft făcut de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, după care PSD a venit cu o nouă formă care a fost transmisă tuturor celorlalte grupuri parlamentare pentru a îi invita pe fiecare dintre ei să se alăture demersului. Astăzi o să avem ultimele discuţii”, a adăugat deputatul PSD.
Florin Manole precizează că parteneriatul civil nu va influenţa definiţia căsătoriei.
„Nu influenţează definiţia căsătoriei în România în niciun fel. În practică are aceste efecte: bunurile comune, asta înţelege orice om şi nu priveşte pe altcineva decât pe cei care deţin bunurile respective. Doi oameni care deţin împreună nişte bunuri trebuie să se bucure de protecţie juridică şi de eventuala împărţire a acestor bunuri, la separare. Nu este vorba doar despre persoanele de acelaşi sex, ci şi despre persoanele care nu vor să se căsătorească. Sunt lucruri fireşti, care nu încurcă pe nimeni. Nu limitează din libertăţile şi drepturile nimănui, ci doar dă dreoturi şi libertăţi pentru toată lumea, nu în plus, ci egal cu cele ale cuplurilor care decid să se căsătorească. Nu are nicio legătură cu biserica, nu este nici împotriva cuiva”, a conchis social-democratul.
De asemenea, social-democratul a anunţat că UDMR va veni cu propuneri privind forma finală a proiectului de lege.
Întrebat care sunt diferenţele dintre parteneriatul civil şi căsătoria, Florin Manole a răspuns: „Există puţine diferenţe, dar chestiunea adopţiilor mi se pare că este una fundamentală”.
Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a declarat, luni, că parlamentari „din tot spectrul politic” vor depune săptămâna viitoare un proiect de lege privind reglementarea parteneriatului civil.
„Nu există câştigători şi pierzători atunci când există consultări publice, există doar posibilitatea să identificăm cele mai bune soluţii care să ne aducă pe toţi împreună. Zilele trecute a fost organizat un referendum care nu are câştigători şi nu are pierzători, are doar un singur mesaj, un mesaj că, în definitiv, trebuie să găsim acele proiecte, acele soluţii, care ne pot împinge înainte. Există o parte din aceste soluţii”, a declarat, luni, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, în cadrul unui discurs susţinut la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, la încheierea seriei de consultări cetăţeneşti pentru viitorul Uniunii Europene.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, pe 30 septembrie, că s-a decis în partid ca după referendumul privind redefinirea familiei, să se discute legea parteneriatului civil, Liviu Dragnea anunţând că proiectul este gata. „Eu am cerut unor colegi din partid de mai mult timp să înceapă discuţiile cu aceste asociaţii pentru a se realiza legea parteneriatului civil, ca să le dăm mai multe posibilităţi, dar nu posibilitatea de adopţie”, a declarat Liviu Dragnea, la România Tv.
Pe 26 septembrie, preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că europarlamentarul ALDE, Renate Weber, lucrează la un proiect pentru parteneriatul civil, lege care trebuie promovată după referendumul pentru redefinirea familiei.
Un procent de 21,10% de persoane s-au prezentat la urne, la referendumul pentru revizuirea Constituţiei, în sensul redefinirii familiei, pragul necesar pentru validare, potrivit legii, fiind de 30%.
Citește pe alephnews.ro: Micile detalii fac diferența. Ce să NU faci la un interviu de angajare
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:23
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1064. Zelensky: Ucraina se va alătura NATO dacă Trump doreşte / Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
-
astăzi, 14:20