Proiect pentru modificarea Codului Penal: Guvernul să decidă ce bunuri pot fi oferite alegătorilor şi valorile maxime ale acestora

Senatorul Andrei Volosevici propune, printr-un proiect, modificarea Codului Penal astfel încât Guvernul să stabilească bunurile care pot fi oferite alegătorilor şi valorile maxime ale acestora, fără ca acest lucru să fie considerat infracţiune şi pedepsit cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Urmărește
395 afișări
Imaginea articolului Proiect pentru modificarea Codului Penal: Guvernul să decidă ce bunuri pot fi oferite alegătorilor şi valorile maxime ale acestora

Proiect pentru modificarea Codului Penal: Guvernul să decidă ce bunuri pot fi oferite alegătorilor şi valorile maxime ale acestora (Imagine: Adrian Cojocaru/Mediafax Foto)

Proiectul de modificare a Codului Penal, iniţiat de senatorul Andrei Volosevici şi aflat din 16 aprilie în consultare publică la Senat, prevede că "nominalizarea bunurilor şi stabilirea valorii unitare maxime şi a valorii însumate maxime pentru bunurile care pot fi oferite unui alegător în condiţiile legii se va face prin hotărâre a Guvernului".

Iniţiatorul precizează că, în prezent, în Codul Penal, la capitolul coruperea alegătorilor, se prevede că oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorilor să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi, dar în acestă categorie nu intră bunurile de valoare simbolică inscripţionate cu însemnele unei formaţiuni politice.

Iniţiatorul motivează necesitatea propunerii legislative prin faptul că în actualul Cod Penal nu este precizată natura bunurilor care ar putea fi oferite unui alegător, se lasă la libera apreciere care ar fi valoarea simbolică şi nu se are în vedere că aceluiaşi alegător i se pot oferi mai multe bunuri, diferite sau de acelaşi fel, a căror valoare însumată poate deveni considerabilă.

Andrei Volosevici, de profesie avocat, este la primul mandat de senator, după ce a fost primar al municipiului Ploieşti în perioada 2008-2012, timp în care a condus şi PDL Ploieşti. După alegerile locale din 2012, Andrei Volosevici s-a înscris în Partidul Mişcarea Populară, al cărui membru a fost până în luna februarie a acestui an, când a anunţat că trece la grupul PNL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici