Proiect: Spitalul Militar Central să treacă în subordinea nemijlocită a ministrului Apărării
„Actualul context militar de pe Flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice implică o reconsiderare a importanţei rolului pe care îl au structurile din domeniul militar sanitar, prin prisma asigurării refugiaţilor proveniţi din Ucraina la serviciile medicale. Misiunile cu grad ridicat de complexitate şi risc, aflate într-o continuă transformare şi diversificare, încredinţate Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, ca spital cu rol strategic în acordarea asistenţei medicale spitaliceşti, în calitate şi de spital universitar, de urgenţă, regional de nivel ROL 4, din punct de vedere al standardelor NATO, impun prevederea acestuia în subordinea nemijlocită a ministrului Apărării Naţionale”, se arată în expunerea de motive a proiectului iniţiat de liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, susţinut de alţi 106 deputaţi social-democraţi.
Proiectul modifică şi completează în acest sens Legea nr.346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale.
Semnatarii menţionează că, în perioada noiembrie 2016 – mai 2020, Spitalul Militar Central a mai funcţionat în subordinea nemijlocită a ministrului Apărării, „perioadă în care s-a dezvoltat, atât din punct de vedere al creşterii calităţii actului medical reliefat în trendul ascendent al adresabilităţii, a modernizării infrastructurii şi de suport, cât şi în ceea ce priveşte activitatea de cercetare în domeniul medical”.
De asemenea, se apreciază că trecerea Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” în subordinea nemijlocită a ministrului Apărării Naţionale reduce lanţul de comandă, implicit birocraţia.