Proiect UDMR. Administraţiile locale trebuie să aibă posibilitatea să întreţină străzile
UDMR ar oferi autorităţilor locale posibilitatea de a întreţine acele străzi din zonele rezidenţiale care se află în proprietate privată, dar sunt deschise circulaţiei publice, motiv pentru care Uniunea a depus în Parlament un proiect de lege în acest sens, iniţiat de Csoma Botond, liderul grupului din Camera Deputaţilor.
„Vrem să oferim autorităţilor locale posibilitatea de a efectua lucrări de întreţinere în zonele rezidenţiale nou construite, pe străzile care sunt deschise circulaţiei publice dar care se află în proprietate privată. Numeroase oraşe, dar şi localităţile din zona metropolitană se află azi în situaţia în care străzile din zonele rezidenţiale nou construite trec peste terenuri care sunt proprietate privată, iar astfel autoritatea locală nu are nicio opţiune legală pentru a le întreţine pe acestea. Din diverse motive proprietarii zonelor nu au transferat aceste străzi în sarcina primăriilor, astfel că acestea nu pot efectua nicio lucrare de întreţinere pe aceste străzi, deşi pe traseu se circulă, în multe cazuri existând chiar şi transport public”, a declarat liderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor, Csoma Botond.
Deputatul de Cluj a atras atenţia şi asupra faptului că proiectul de lege nu îngrădeşte dreptul la proprietate privată, însă oferă o posibilitate legală pentru autorităţi, ca în situaţiile în care există voinţă să se efectueze aceste lucrări de mentenanţă. Acum, se pot face lucrări de întreţinere doar în cazul unei exproprieri sau donaţii.