- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (17.09.2019, 12:11)
- Diana Grigore
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Proiectele lui Eugen Teodorovici, printre care impozitarea bacşişului, intră în dezbatere
Comisia de buget a Senatului dezbate, marţi, de la ora 12:00, zece proiecte legislative depuse de Eugen Teodorovici, printre care şi cel referitor la impozitarea bacşişului încasat de la clienţi în cazul serviciilor de restaurant, baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor.
Urmărește
220 afișări
Senat: Comisia de buget dezbate marţi proiectele lui Teodorovici, printre care impozitarea bacşişului
Pe ordinea de zi a şedinţei Comisiei de buget a Senatului de marţi se află şi cele zece proiecte depuse în Parlament de Eugen Teodorovici, în procedură de urgenţă.
Printre proiectele care vor primi un raport de la Comisia de buget a senatorilor se află şi iniţiativa legislativă pentru impozitarea bacşişului încasat de la clienţi în cazul serviciilor de restaurant, baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor.
Proiectul de act normativ prevede completarea OUG 28/1999, privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, cu un nou articol.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Astfel, bacşişul este definit ca "orice sumă de bani oferită în mod voluntar de client, în plus faţă de contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate de către operatorii economici care desfăşoară activităţi corespunzătoare codurilor CAEN: 5610 «Restaurante», 5630 - «Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor»". Bacşişul nu poate fi asimilat unei livrări de bunuri sau unei prestări de servicii, conform proiectului.
Actul interzice condiţionarea, sub orice formă, a livrărilor de bunuri sau a prestărilor de servicii de acordarea bacşişului. Se instituie obligaţia operatorului economic de a înmâna clientului o notă de plată, în prealabil emiterii bonului fiscal. Nota de plată va conţine rubrici destinate alegerii de către client, a nivelului bacşişului pe care acesta doreşte să îl ofere.
Nivelul bacşişului oferit de client poate varia între 0% şi 15%. Se instituie obligaţia operatorului economic de a distribui sumele provenite din încasarea bacşişului, integral salariaţilor, potrivit unui regulament intern şi de a le înregistra în contabilitate pe seama conturilor de datorii/analitic distinct.
Un alt proiect care va fi dezbătut de senatorii din Comisia de buget este cel care modifică şi completează Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, precum şi aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare.
„Având în vedere măsura de trecere a soluţionării contestaţiilor de la ANAF la Ministerul de Finanţe, precum şi faptul că activitatea de soluţionare a contestaţiilor reprezintă activitate de administrare a creanţelor fiscale, se propune completarea art 1 pct 31 prin includerea în definiţia organului fiscal central a Ministerului Finanţelor Publice. Prin similitudine cu prevederile art 11 alin 6 se propune legiferarea expresă a posibilităţii ANAF de a încheia protocoale în vederea furnizării informaţiilor în temeiul art 11 (3) lit d. Un astfel de protocol va reglementa inclusiv mijloacele de exprimare a consimţământului contribuabilului, astfel încât potrivit aprecierii organului fiscal, să fie asigurată identificarea contribuabilului şi protejarea datelor transmise împotriva riscului de pierdere, furt, deteriorare sau orice modificare neautorizată”, se arată în expunerea de motive a proiectului.
Totodată, senatorii din Comisia de buget vor întocmi un raport şi pe iniţiativa legislativă depusă de ministrul de Finanţe privind plata defalcată a TVA.
„Propunem ca mecanismul plăţii defalcate a TVA să fie aplicat numai opţional de persoanele impozabile înregistrate în scopuri TVA şi să fie eliminată obligaţia beneficiarilor de a face plata defalcată a TVA, cu excepţia acelora care au optat la rândul lor pentru aplicarea mecanismului. Persoanele care vor opta pentru aplicarea mecanismului plăţii de defalcate a TVA nu vor mai beneficia de reducerea de 5% a impozitului pe profit/ pe veniturile microîntreprinderilor aferent perioadei în care aplică sistemul”, prevede propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.23/2017 privind plata defalcată a TVA .
Comisia de buget va întocmi un raport, marţi, şi pentru proiectul de lege depus de ministrul de Finanţe care modifică definiţia de „rezident”.
„Modificarea definiţiei rezidentului, în sensul că poate fi considerat rezident orice persoană juridică străină înregistrată într-un stat străin cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri, având locul de exercitare a conducerii efective în România. Sunt contribuabili obligaţi la plata impozitului pe profit persoanele juridice rezidente în România potrivit locului conducerii efective, având în vedere modificarea condiţiilor pentru stabilirea în România a locului conducerii efective a unei persoane juridice înregistrate într-un stat străin”, prevede proiectul legislativ.
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal mai arată că: „Dezvoltarea în Codul Fiscal a conceptului de loc al conducerii efectice pentru persoanele juridice nerezidente înregistrare într-un stat străin potrivit legislaţiei acelor state dar care sunt controlate şi gestionate din România. Locul conducerii efective este un concept de rezidenţă recunoscut la nivel internaţional, acceptat de OECD şi adoptat în tratatele fiscale încheiate de România. Astfel, pentru stabilirea în România a locului conducerii efective a unei persoane juridice înregistrate într-un stat strîin aceasta trebuie să realizeze operaţiuni care corespund unor scopuri economice, reale şi de substanţă care să nu reprezinte o simplă administrare de valori mobiliare sau alte active şi totodată să îndeplinească una dintre următoarele condiţii: deciziile economico-strategice necesare pentru conducerea activităţii să fie luate în România; cel puţin 50% dintre directorii executivi/membrii consiliului de administraţie ai persoanei juridice străine să fie rezidenţi”.
Pe ordinea de zi a Comisiei de buget se află şi propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului ”Prima casă”, precum şi pentru aprobarea unor măsuri de aplicare acestuia. Astfel, se completează şi modifică OUG nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului Prima Casă şi redenumirea în programul O familie, o casă.
Senatorii din Comisia de buget vor dezbate şi propunerea legislativă care prevede impozitarea pensiilor între 7.000 şi 10.000 de lei cu 30% din sumă. De asemenea, proiectul prevede şi taxarea pensiilor mai mari de 10.000 de lei cu 50% din sumă. Măsura făcea parte iniţial din pachetul de propuneri discutat odată cu rectificarea bugetară de la începtul lunii august.
Această impozitare vizează persoanele care realizează venituri din "pensii şi/sau indemnizaţii pentru limită de vârstă, primite în baza unor legi/statute speciale denumite în continuare contribuabili, sunt obligate la plata taxei pe veniturile din pensii şi indemnizaţii pentru limită de vârstă, denumită în continuare taxă", conform proiectului depus la Senat.
Un alt proiect de lege aflat pe ordinea de zi a comisiei este cel care modifică Legea societăţilor nr.31/1990 şi a Legii contabilităţii nr.82/1991, pentru instituirea unor măsuri privind societăţile decapitalizate.
Iniţiativa prevede: „Interzicerea acordării de avansuri sau împrumuturi acţionarilor/asociaţilor, inclusiv în cazul în care aceştia reprezintă entităţi afiliate-la societăţile care optează pentru distribuiri trimestriale de dividende, până nu se regularizează sumele astfel distribuite în cursul anului.
Clasificarea resurselor din care pot fi distribuite dividende- menţionarea explicită a elementelor de capitaluri proprii care pot fi distribuite ca dividende asigură o interpretare unitară a conceptului de rezerve distribuibile/disponibile pentru distribuire.
Introducerea de prevederi exprese referitoare la acoperirea cu prioritate din profitul curent a pierderilor contabile reportate şi constituirea rezervelor prevăzute de cerinţele legale sau statutare, înainte de distribuirea de dividende”.
Comisia de buget va discuta şi următoarele trei proiecte legislative ale ministrului de Finanţe Eugen Teodorovici:
„Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară
Propunere legislativă privind modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului
Propunere legislativă pentru reglementarea unor măsuri în domeniul competenţei de control a Ministerului Finanţelor Publice şi modificarea şi completarea unor acte normative Ministerul de Finanţe să aibă posibilitatea să angreneze structura proprie de inspecţie economico-financiară precum şi structurile teritoriale de inspecţie economico-financiară din cadrul Agenţiei Naşionale de Administrare Fiscală”.
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: Discuţii separate în Opoziţie despre actul prin care ar putea să dărâme Guvernul Dăncilă. Concluzia evidentă la care au ajuns
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe